Sunni Mustafa a reușit KO-ul serii, iar Cosmin Brumă, care a urcat în ring pentru centura mondială, și Sebastian Șerban au avut lupte spectaculoase
Trei sportivi de la Alex Filip Team Constanța s-au numărat printre protagoniștii galei Boss Art Fighting Championship la kickboxing, care a avut loc la finalul săptămânii trecute în Elveția, la Zurich. Doar unul dintre ei a reușit să câștige, dar a făcut-o într-un mod extrem de spectaculos, cu un KO, în prima repriză. Chiar dacă a avut în față un luptător extrem de experimentat, Mustafa Sunni l-a învins pe elvețianul Diego Baldelli, la categoria 76 kilograme, înainte de limită.
„Îi mulțumesc antrenorului meu Alex Filip, pentru toată încrederea pe care a avut-o în mine și răbdarea acordată necondiționat. Vă promit ca nu va voi dezamăgi! Acesta este doar începutul”, a transmis învingătorul.
Un meci bun a făcut și Sebastian Șerban, care a urcat în ring împotriva turco-olandezul Kazim Guren, la categoria 79 kilograme. Arbitrii i-au acordat însă victoria adversarului, însă sportivul aflat la debutul internațional a făcut o impresie bună. „Chiar dacă decizia nu a fost în favoarea mea, sunt foarte mândru de progresul meu și că am ajuns să mă bat la acest nivel. Am luptat cu inima și în momentele când simțeam că nu mai pot. Am tras, pentru că nu există nu mai pot. Nimic din toate aceste lucruri nu ar fi fost posibile fără antrenorul meu, Alex Filip. Am un drum lung în fața mea pe care îl voi continua până la final”, a explicat acesta.
Cel mai așteptat meci pentru delegația constănțeană a fost cel dintre Cosmin Brumă și brazilianul Gustavo Pereira, pentru centura mondială a promoției la categoria 61 kilograme. Urcat la o categorie superioară față de cea la care luptă de obicei, elevul lui Alex Filip a avut dificultăți în fața sud-americanului. Pe un fondul unor probleme medicale ale sportivului în vârstă de 20 de ani, deținătorul centurii a reușit să încheie lupta înainte de limită, în repriza a patra. „Din păcate, meciul nu a decurs așa cum mi-am dorit eu și am pierdut. În momentele cele mai grele este important să continui, iar eu asta voi face. Mulțumesc antrenorului meu, Alex Filip, care este alături de mine indiferent de situație. Revenim mai puternici. PROMIT!”, a mărturisit constănțeanul. Cosmin Brumă are șansa de a revanșa față de susținătorii săi pe 27 martie, chiar în Sala Sporturilor din Constanța, la a doua ediție a galei Elite Fighting Championship, când își va pune în joc centura mondială din promoția italiană Fight Clubbing, la categoria 58 kilograme, în fața lui Gilberto Valentino.
„Sebastian Șerban a lupta pentru prima oară la clasa C, cu un olandez, de la o sală celebră din Amsterdam, acolo unde se antrenează și vestitul luptător din Glory, Braham, atunci când merge în Olanda. A făcut un meci extraordinar. Inclusiv oponentul lui l-a întrebat la finalul meciului ce mănâncă de merge tot timpul înainte și s-au bătut în felul acesta. Sunt foarte mândru de el. Sunni Mustafa a reușit KO-ul serii.
Adversarul său a fost numărat de două ori, iar a treia oară lupta a fost oprită de către arbitru. A dat trei Knockdown-uri spectaculoase, cu lovituri din întoarcere, specifice stilului său de luptă. Cosmin Brumă a avut o luptă pentru titlu la o categorie superioară. Exact ca în viață, așa sunt și luptele, cu suișuri și coborâșuri. Nu a fost seara lui, dar abia acum cred că învață ce trebuie să facă și cât de dificilă este viața de luptător. Va trebuie să se ridice, să se scuture și să meargă mai departe, să revină mult mai puternic. Știm ce avem de făcut, ne bucurăm că suntem la acest nivel, nu ne-am făcut, nu ne facem și nu ne vom face niciodată de râs pentru că muncim foarte mult și ne dăm interesul să fim cât mai buni”, a spus antrenorul Alex Filip.










