marți, aprilie 21, 2026
spot_img
AcasăSporturiMeci de gală între Axiopolis Cernavodă și CS Medgidia

Meci de gală între Axiopolis Cernavodă și CS Medgidia

Cele două echipe vor disputa astăzi prima partidă oficială de pe noul stadion “Ideal” din Cernavodă, în semifinalele fazei județene a Cupei României

Orașul Cernavodă trăiește astăzi un moment de sărbătoare, inaugurând noul stadion “Ideal”, o arenă micuță, dar modernă, care beneficiază și de instalația de nocturnă. Primul duel oficial găzduit de gazonul perfect instalat în urmă cu câteva luni le va aduce față în față pe Axiopolis Cernavodă și CS Medgidia, două dintre cele mai bune echipe din Liga a IV-a, care se întâlnesc în semifinalele fazei județene a Cupei României. În plus, între cele două orașe există o rivalitate fotbalistică, astfel că se anunță o partidă spectaculoasă, cu multe goluri. Meciul începe la ora 17.30, dar va fi precedat de o festivitate de deschidere, programată cu o oră mai devreme.

“Ne dorim să încununăm inaugurarea stadionul cu o victorie și calificare în faza următoare a competiției. Nu va fi ușor, pentru că sunt convins că și adversarii vor să câștige, dar suntem pregătiți. Părem favoriți pentru că am câștigat ultimul meci direct, jucat pe teren propriu, iar acum jucăm tot acasă. Dacă ne uităm la clasament, sunt net superiori, însă Cupa României este competiția surprizelor. Avem forța și ambiția de învinge și a merge mai departe”, a declarat antrenorul gazdelor, Petre Grigoraș.

“Mergem să jucăm fotbal, nu să ne apărăm. Este genul de meci care-mi place, pentru că mă motivează foarte mult. Și băieții sunt la fel de motivați, pentru că vor fi foarte mulți oameni în tribune. Nu aș spune că există favorită, dar am o echipă muncitoare și vrem să arătăm că merităm locul 2 pe care-l ocupăm în clasamentul Ligii a IV-a. Adversarii au o echipă mai experimentată, un antrenor mai experimentat, dar cu munca și seriozitate putem să învingem. Avem de luat și o revanșă după meciul din campionat, când ne-au lipsit doi jucători, am condus la pauză, dar am fost învinși”, a spus tehnicianul de la CS Medgidia, Gelu Hampu.

În cealaltă semifinală, CS Năvodari pleacă din postura de mare favorită, echipa pregătită de Constantin Funda întâlnind în deplasare, de la ora 17.30, pe CS Murtfatlar, formație din Liga a V-a.

Sursa foto – Suporter Axiopolis Cernavodă

 

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.