Alb-albaștrii primesc vizita uneia dintre principalele contracandidate la evitarea locurilor de baraj, Petrolul Ploiești, în prima etapă din play-out
Finalul sezonului regulat a prins Farul Constanța într-o situație delicată, mult sub pretențiile exprimate la startul actualului sezon al Superligii. Alb-albaștrii nu doar că au încheiat pe locul 11, departe de play-off, dar sunt la doar 3 puncte distanță de locurile de baraj pentru menținerea în prima ligă, iar evoluțiile din ultimele runde nu dau prea multe motive de optimism.
După partidele de duminică din ultima etapă a sezonului regulat, echipa pregătită de Ianis Zicu aflat programul complet din play-out. Astfel, constănțenii vor debuta sâmbătă, pe teren propriu, de la ora 18.15, întâlnind în primul joc din această fază a campionatului una dintre rivalele din lupta pentru evitarea retrogradării, Petrolul Ploiești. O săptămână mai târziu, Farul va disputa un nou meci capital pentru viitorul echipei, pe terenul celor de la AFK Csikszereda, apoi competiția internă va lua pauză pentru a face loc partidelor naționalei României din barajul pentru calificarea la Campionatul Mondial. În această perioadă se va lua o decizie și privința lui Ianis Zicu, rezultatele din primele două etape ale play-out-ului fiind decisive pentru menținerea sa pe banca tehnică.
Programul complet al play-out-ului pentru Farul – etapa 1 (14 martie): cu Petrolul Ploiești (a), etapa a 2-a (21-22 martie): AFK Csikszereda Miercurea Ciuc (d), etapa a 3-a (4-5 aprilie): cu Unirea Slobozia (a), etapa a 4-a (11-12 aprilie): cu AFK Hermannstadt (d), etapa a 5-a (18-19 aprilie: cu FCSB (a), etapa a 6-a (25-26 aprilie): cu UTA Arad (de), etapa a 7-a (2-3 mai): cu FC Botoșani (a), etapa a 8-a (9-10 mai): cu Oțelul Galați (de), etapa a 9-a (16-17 mai): cu Metaloglobus București (a).
Clasament înainte de startul play-out-ului: 1. FCSB 23p, 2. UTA 22p, 3. FC Botoșani 21p, 4. Oțelul Galați 21p, 5. Farul Constanța 19p, 6. Petrolul Ploiești 16p, 7. AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 16p, 8. Unirea Slobozia 13p, 9. FC Hermannstadt 12p, 10. Metaloglobus București 6p.
Chiar dacă a obținut rezultate bune în acest sezon cu echipele de top din play-off, reușind să învingă pe Universitatea Craiova, Rapid București, Dinamo București și CFR Cluj, constănțenii s-au împiedicat în fața formaților mai slabe cotate. Astfel, în meciurile din sezonul regulat împotriva echipelor pe care le va întâlni în play-out, Farul a înregistrat 7 victorii, 5 egaluri și 6 înfrângeri. Cu un astfel de palmares, elevii lui Ianis Zicu nu ar trebui să aibă emoții în privința asigurării locului în Superligă și în sezonul viitor, dar alb-albaștrii sunt într-o vizibilă scădere de formă și se confruntă și cu accidentările unor jucători de bază.
Rezultatele înregistrate de Farul în sezonul regulat în fața echipelor din play-out: 1-1 și 2-0 cu FC Botoșani, 3-0 și 0-1 cu AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, 2-1 și 1-0 cu Petrolul Ploiești, 1-1 și 0-1 cu Unirea Slobozia, 3-2 și 2-2 cu Oțelul Galați, 2-1 și 1-2 cu FCSB, 2-1 și 1-2 cu Metaloglobus București, 0-1 și 1-1 cu FC Hermannstadt, 1-2 și 1-1 cu UTA Arad.
Sursă foto: Farul Constanța










