După Gabriel Cumpănici, fosta vicecampioană aduce din vară încă doi handbaliști de top din naționala României, Liviu Caba și Gabi Ilie
Dacă în acest sezon a avut un parcurs de-a dreptul dezastruos în Liga Națională, CSM Constanța se pregătește să revină în forță în topul handbalului masculin românesc, având la dispoziție un buget de peste 2 milioane de euro. Antrenată pentru moment de Marius Stavrositu, ajutată directorul tehnic Aihan Omer, formația din orașul de la malul mării va schimba lotul din temelii în această vară. Astfel, constănțenii se vor despărți de jucătorii care nu au dat satisfacție în actuala ediție de campionat și vor aduce mai mulți handbaliști de valoare, care îi vor ajuta să se lupte din nou pentru medalii și să facă performanță la nivel european.
Primul transfer a fost deja anunțat oficial, interul stânga în vârstă de 27 de ani de la CS Minaur Baia Mare, Gabriel Cumpănici, urmând să evolueze din sezonul următor pentru CSM Constanța. Surse din handbalul românesc au confirmat pentru ctsport.ro alte două achiziții de marcă, tot componenți ai naționalei României, care au parafat deja angajamente pe doi ani cu formația din orașul de la malul mării. Astfel, Liviu Caba și Gabi Ilie, care joacă în acest sezon la Partizan Belgrad, în Serbia, au semnat contracte cu clubul constănțean. Pentru cei doi internaționali tricolori va fi o revenire la Constanța, unde au cunoscut cele mai bune performanțe din carieră, sub conducerea lui George Buricea, la HC Dobrogea Sud și CSM Constanța.
În vârstă de 25 de ani, Liviu Caba este unul dintre cei mai buni apărători din handbalul românesc, dar poate evolua și în atac, pe postul de inter stânga. Jucătorul de 1,98 metri, născut la Timișoara, a fost curtat de mai multe echipe din întrecerea internă, inclusiv de la SCM Politehnica Timișoara, dar a preferat să se întoarcă la Constanța după doi ani, în care a trecut și pe la CSM București. În aceeași situație se află și Gabi Ilie, care joacă pe postul de centru sau inter, având o prestație consistentă și că apărător. În vârstă de 26 de ani, handbalistul de 1,97 metri, originar din Galați, revine astfel la Constanța, unde a debutat la nivel înalt, după un singur sezon. Pe lângă cei trei, sunt informații că vor sosi la Constanța încă doi jucători de națională, ceea ce ar transforma CSM Constanța în a doua forță din handbalul masculin românesc, după Dinamo București.
Sursă foto: CSM Constanța










