Tehnicianul a explicat de ce a ales să demisioneze și ce efect speră să aibă decizia sa asupra echipei în finalul actualului sezon al Superligii
Aflat la prima sa experiență la nivelul primei ligi, Ianis Zicu și-a încheiat mandatul la Farul Constanța, echipa unde a crescut ca jucător, cu cinci etape înainte de finalul actualei ediții a Superligii. Tehnicianul în vârstă de 42 de ani a luat această decizie convins că este nevoie de un șoc la echipă înaintea luptei decisive pentru evitarea barajului pentru menținerea pe prima scenă a fotbalului românesc. Cu victorii împotriva formațiilor de top, dar și cu înfrângeri neașteptate în fața echipelor mai slab cotate, multe venite pe final de partidă, actualul sezon a fost unul ciudat sub comanda lui Ianis Zicu. Totodată, s-a suprapus cu prima criză financiară a clubului, ceea ce și-a pus amprenta asupra lotului de jucători aflați la dispoziție, solicitările antrenorului privind transferurile fiind blocate din cauza lipsei banilor, în special în pauza de iarnă. La finalul acestei aventuri la clubul din orașul său natal, Ianis Zicu a trimis un mesaj în care și-a explicat decizia și le-a mulțumit tuturor celor din familia alb-albastră.
„Nu este o decizie ușoară, ci una luată după multe gânduri și cu dorința sinceră de a face ce este mai bine pentru echipă. Am simțit că băieții au nevoie de un nou impuls, de un alt vibe în interiorul grupului, care să transforme ghinionul din ultimele partide în energie pozitivă și rezultate pozitive în următoarele meciuri.
Vreau să le mulțumesc din suflet jucătorilor cu care am lucrat — un grup care a muncit zi de zi, care a luptat și a încercat mereu să câștige. Am trăit împreună momente frumoase, victorii importante cu FCSB, Rapid, Craiova sau CFR, dar și înfrângeri dureroase care ne-au încercat pe toți.
Mulțumesc conducerii clubului pentru încredere și pentru susținere pe toată durata colaborării.
Un gând special îl am pentru toți oamenii din jurul echipei — staff-ul auxiliar, cei care nu sunt mereu în prim-plan, dar fără de care nimic nu ar fi posibil. Profesionalismul, devotamentul și munca lor zilnică, de multe ori nevăzută, au făcut diferența și au ținut această echipă unită în momentele grele.
Și, bineînțeles, mulțumesc suporterilor. Pentru primirea călduroasă, pentru fiecare meci de acasă și pentru toate deplasările în care ați fost alături de noi. Ați fost mereu un sprijin real.
Plec cu respect și recunoștință. Farul rămâne un capitol important pentru mine și, oriunde voi fi, voi rămâne suporterul acestui club. Vă mulțumesc!”
Sursă foto: Farul Constanța










