Dominik, Patrick și Eric, antrenați de tatăl lor, Ionel Crînguș, s-au numărat printre protagoniștii competiției desfășurată în Turcia
Campionatul Mondial IKF de Kempo, desfășurat în Antalya, a adus cinci medalii pentru CS Medgidia, toate cucerite de cei trei frați Crînguș, antrenați de tatăl lor, Ionel Crînguș. Cel mai mic dintre ei, Dominik, a devenit campion mondial la submission, la capătul unei finale spectaculoase, câștigate printr-un procedeu excelent executat, un armbar reușit în ultimele secunde. Puștiul în vârstă de 10 ani a fost aproape să repete performanța și la full kempo, dar a pierdut finala din cauza lipsei de experiență, adjudecându-și medalia de argint. „În ultimele momente ale meciului, după o tehnică reușită de proiectare, s-a ridicat din fixare înainte ca arbitrul să finalizeze numărătoarea, pierzând astfel punctele care i-ar fi adus victoria”, a explicat Ionel Crînguș.
Și fratele cel mai mare, Eric Crînguș, în vârstă de 18 ani, a încheiat competiția din Turcia cu două medalii, ambele de bronz, în probele de Semi-Kempo și Knockdown, la prima fiind la un pas de finală. „În proba de Semi-Kempo, într-o categorie pe care o domina, lupta decisivă pentru finală a fost pierdută nu în fața adversarului, ci în fața propriului mental. Scorul era 3–3, meciul mergea spre departajare, iar sub presiunea momentului, în ultimele secunde, a comis o greșeală, a dat la propriu cu adversarul de pământ folosind o tehnică ilegală care a dus la penalizare și pierderea luptei. În urma acestui moment, a fost suspendat din competiție și nu a mai putut participa a doua zi la proba de Full Kempo”, a spus Ionel Crînguș.
Palmaresul a fost completat de medalia de bronz obținută de Patrick Crînguș, în vârstă de 14 ani, la Full Kempo. Ca antrenor, văd performanța. Ca tată, văd drumul, greșelile, emoțiile și lecțiile care îi vor face mai puternici. Am spus mereu și o repet: lupta cu propriul mental este cea mai importantă pentru orice sportiv, indiferent de nivel sau experiență. Sunt mândru de voi, de toți trei, nu doar pentru medalii, ci pentru ceea ce deveniți în fiecare zi”, a transmis Ionel Crînguș.










