La startul întrecerii din capitală, vor fi prezenți 9 dintre elevii antrenorului Alex Filip
Sportivii de la CSM Constanța, antrenați de Alex Filip, vor participa sâmbătă la Campionatele Naționale de Kempo Knockdown, competiție care va avea loc sâmbătă, la Sala “Apollo” din București. Clubul din orașul de la malul mării participă în premieră la proba de knock down, care este diferită față de kickboxing, loviturile de braț fiind permise doar la nivelul corpului (fără față). De asemenea, loviturile de picior sunt acceptate și la cap, fiind permise proiectările și fixările la sol. CSM Constanța va avea 9 reprezentanții la start, care vor concura la două categorii de vârstă.
Astfel la categoria de vârstă 14-16 ani vor lupta Andrei Filip, Mihnea Oprea (ambii la categoria 55 kilograme), Damian Mocanu (categoria 70 kilograme), Alex Iacob și Eduard Moroianu (ambii la categoria 50 kilograme), în timp ce la seniori vor intra în concurs Cosmin Brumă (categoria 65 kilograme), Eduard David (categoria 75 kilograme), Sunni Mustafa (categoria 85 kilograme) și Eric Bubuleandră (categoria 95 kilograme).
Sursă foto: CSM Constanța










