Matei Cucu a urcat pe ultima treaptă a podiumului în proba de fond a competiției desfășurate în Kosovo
Prezenți cu lotul României la Campionatele Balcanice de ciclism pe șosea, desfășurate la finalul acestei săptămâni la Pristina, în Kosovo, sportivii de la CSM Constanța, antrenați de Filip Grigorescu, s-au întors acasă cu o medalie de bronz. În a doua zi de concurs, Matei Cucu a încheiat pe locul 3 în proba de fond rezervată rutierilor, sub 19 ani, la doar 9 secunde de învingător, adjudecându-și bronzul, la capătul după o cursă spectaculoasă și o evadare de aproape 70 de kilometri. În aceeași cursă, Dragoș Cioclin a terminat pe locul 11, sosind în plutonul principal.
Ghinionista competiției a fost Brigitte Belu, care a fost de două ori la un pas de medalie în întrecerea feminină la sub 19 ani, dar a terminat de fiecare dată pe locul 4.
Mai întâi în proba de contratimp, unde a fost cea mai tânără concurentă și s-a aflat pentru a doua oară într-o cursă de acest gen. Apoi, în proba de fond, încheiată la sprint, în care a sosit în același timp cu învingătoarea.
Sursă foto: Federația Română de Ciclism










