Juniorii de la CSM Constanța continuă seria rezultatelor pozitive din Campionatul Național de rugby rezervat jucătorilor sub 18 ani. Echipa pregătită de Onal Agiacai și Marius Codea a obținut duminică un nou succes clar, învingând, în deplasare, pe CSS Viitorul Cluj, cu 68-0, în etapa a 5-a. În urma acestei performanțe, constănțenii ocupă primul loc în clasament, cu 15 puncte, devansând principala rivală, CSS Bârlad (14 puncte). Cele două s-au întâlnit în prima etapă, la Bârlad, gazdele câștigând cu 23-12. În acest sezon, CSM Constanța a mai obținut două victorii, 12-5 cu CSR-CSU-RC Cristian Săcele și 48-0 cu C.T.D.G.-ACSOV Pantelimon, și a fost învinsă de LPS Suceava, cu 23-17.
Constănțenii stau bine și în Campionatul Național rezervat jucătorilor sub 20 de ani, unde s-au disputat două etape. Cu un lot din care fac parte vicecampionii naționali la seniori la rugby în 7, constănțenii au făcut egal pe terenul celor de la CNAV-CS Dinamo, 22-22, și au câștigat disputa cu CSS 2 CNE Baia Mare, cu 36-0. Grație acestor rezultate, echipa pregătită de Nicolae Radu Mocanu și Victor Bezușcu ocupă primul loc, cu 7 puncte, la egalitate cu Dinamo.
În această perioadă, întrecerea internă este întreruptă, naționala României participând la Campionatul European rezervat jucătorilor sub 20 de ani, care are loc la Lisabona (Portugalia). Din lotul tricolor face parte și un jucător de la CSM Constanța, Marian Bodorin. În primul joc, “Stejăreii” au pierdut în fața Belgiei, cu 6-18, în sferturile de finală ale competiției, astfel că vor evolua în turneul pentru locurile 5-8, urmând să întâlnească miercuri naționala Cehiei.










