Pe micuţa, dar cocheta arenă a Academiei de Fotbal “Gheorghe Hagi”, trăieşti în spirit de sărbătoare primul meci de Liga Campionilor din istoria fotbalului constănţean
Am fost mereu fascinat de cultura fotbalistică a englezilor. Tată, fiu, nepot, cu toţii aşteaptă cu nerăbdare ziua în care joacă favoriţii şi se îndreaptă spre stadion cu tricoul şi fularul în culorile echipei pe care o susţin, indiferent dacă aceasta joacă în Premier League sau în ligile de amatori. Pentru ei, fotbalul reprezintă o sărbătoare, care trebuie trăită alături de familie şi prieteni. De aceea, indiferent de scor, din piepturile lor răsună cîntecele de susţinere a echipei şi, la final, jucătorii părăsesc terenul în aplauze, un semn de apreciere pentru efortul depus.
Am trăit şi eu acest sentiment în urmă cu trei decenii, când tata mă lua de mână şi mergeam împreună spre stadion. Echipa era în liga secundă, dar tribunele se umpleau cu cel puţin o oră înainte de meci. De aceea, fie ploaie, fie soare, ajungeam devreme la stadion, cu un mic pacheţel cu mâncare făcut de mama şi cu programul de meci în mână. Gustam din plin fazele, cântecele fanilor, bucuria victoriei. Iar când ai mei favoriţi jucau în deplasare, stăteam cu urechea lipită de radio.
Lucrurile s-au schimbat radical între timp. Stadioanele sunt de cele mai multe ori goale, iar puţinii fani încep meciul înjurându-i cu năduf pe adversari. Şi dacă favoriţii nu joacă pe placul lor, îşi iau şi ei porţia. A devenit periculos să-ţi duci copilul sau soţia pe stadion, pentru că poţi nimeri oricând în mijlocul unei răfuieli între ultraşi şi forţele de ordine. Sau poţi să constaţi fără plăcere că puştiul tău îşi îmbogăţeşte vocabularul cu cele mai jenante înjurături.
Şi, totuşi, se poate şi altfel. Azi, la Constanţa, este zi de Ligă. De Liga Campionilor. Pe micuţa, dar cocheta arenă a Academiei de Fotbal “Gheorghe Hagi”, va răsuna cel mai iubit imn al unei competiţii din fotbalul mare. Campioana FC Viitorul îşi începe drumul către grupe în faţa ciprioţilor de la Apoel Nicoasia. Da, ştiu, nu este Real Madrid. Da, ştiu, drumul spre stadion şi locurile de parcare vă dau bătăi de cap. Poate că primăria de la Ovidiu ar trebui să dea o mână de ajutor la acest capitol. Când scapi de toate astea însă, intr-o altă lumea a fotbalului. Tribunele sunt aproape de teren, simţi mirosul gazonului, vezi de aproape duelurile pentru minge, auzi dialogurile dintre jucători, trăieşti meciul.
Atmosfera nu-i cea mai încinsă, dar fiecare dribling, fiecare pasă reuşită, fiecare luptă pentru minge, fiecare gol al favoriţilor, toate sunt primite cu aplauze. Majoritatea locurilor sunt acoperite, nu se fumează, nu se mănîncă seminţe, iar în pauză îţi poţi lua un suc sau o cafea de la chioşcurile din jurul arenei. Da, ştiu, sunt cozi mari, şi poate ar trebui mai multe chioşcuri. Da, ştiu, nu există pădure fără uscături, se mai aud înjurături. Dar sunt rare şi majoritatea spectatorilor îi privesc cu reproş pe indivizii care le lansează. Azi este zi de Ligă, de sărbătoare, aşa că ia-ţi de mână copilul şi soţia şi hai la meci!
