Jackie Robinson este o legendă pentru baseball. Şi nu doar pentru sportul naţional al americanilor, ci pentru întreaga societate de peste Ocean. În 1947, a devenit primul jucător de culoare din Major League Baseball, spărgând bariera rasială, şi a reprezentat un nume de referinţă în lupta pentru egalitate. Iar americanii îl omagiază aşa cum merită. O zi din an îi este dedicată, iar de Jackie Robinson Day toată lumea joacă baseball. Chiar şi la Constanţa, unde sîmbătă dimineaţa s-a desfăşurat, pentru al doilea an consecutiv, meciul dintre echipa României şi cea formaţii din soldaţii americani din baza militară de la Aeroportul Mihail Kogălniceanu.
Atmosferă de mare sărbătoare, muzică şi grătare, de pe care nu au lipsit tradiţionalii mici, fel de fel de dulciuri, soare din belşug. Deschidere de festivităţi cu intonarea celor două imnuri, în interpretarea lui Andrei David Burlacu, un puşti de doar 13 ani, şi cu Cercetaşi Marini purtând drapelurile celor două ţări. Plus o distribuţie de excepţie. În frunte cu Gică Hagi, cel mai bun fotbalist român din toate timpurile, chemat să arunce prima minge. Cu zâmbetul pe buze, actualul patron şi manager de la campioana FC Viitorul a reuşit o aruncare perfectă. Nu din prima încercare, ci din a doua. „Este un sport pe care trebuie să-l practici, să faci repetiţii. Aţi văzut, din prima nu am nimerit-o, abia din a doua. Important e să te antrenezi mult şi, după aia, poţi să devii mai bun. Cred că acesta e secretul”, a explicat „Regele”
Nimic despre un stadion la Constanţa
Cot la cot cu Hagi, ambasadorul american în România, Hand Klemm, şi primarul Constanţei, Decebal Făgădău. Îmbrăcaţi la patru ace, cei doi au fost ca o pată de culoare în mulţimea strânsă pe stadionul Portul. Da, meciul s-a disputat pe bătrânul stadion Portul, aflat într-o stare de degradare avansată. Autorităţile au făcut ceva eforturi ca să cosmetizeze tribuna oficială, terenul şi împrejurimile, dar spectatorii au fost nevoiţi să se aşeze direct cu fundul pe ciment. Un pic jenant să-ţi întâmpini oaspeţi într-o casă aflată în paragină. Nu şi pentru ministrul Ioana Bran.
Aflată la conducerea sportului românesc de vreo trei luni, aceasta şi-a făcut apariţia la stadion cu vreo jumătate de oră întârziere faţă de ora iniţială de start, iar tocurile au cam pus-o în dificultate pe suprafaţa destul de moale a terenului. “Din păcate acestea sunt condiţiile în acest moment, dar gazonul este adecvat pentru acest meci. Desigur, ne dorim să avem cât mai multe baze puse la punct şi dezvoltate. Eu sunt ministru de trei luni, lucrăm la cote maxime, ne dăm interesul de a dezvolta cât mai multe lucruri”, s-a scuzat ministrul. Cât despre un nou stadion la Constanţa: “La Ministerul Tineretului şi Sportului lucrăm în momentul de faţă la procesul de descentralizare. Considerăm că bazele pe care le avem în teritoriu ar putea fi gestionate mult mai bine de primării şi consiliile judeţene. Sperăm ca la 1 ianuarie 2019 descentralizarea să fi avut loc atât în privinţa resursei umane, cât şi a patrimoniului şi părţii financiare”
Condiţiile precare ale arenei nu au stricat însă bucuria celor prezenţi. Cele două echipe au oferit un spectacol interesant, încheiat cu o nouă victorie a românilor. Cu scorul de 7-2, ca şi anul trecut.