miercuri, ianuarie 21, 2026
spot_img
AcasăSporturiShow la un an de Urban Legend

Show la un an de Urban Legend

Urban Legend a sărbătorit un an de la lansarea promoţiei fondate de Mihai Isop cu o gală spectaculoasă, organizată în Sala Sporturilor. A patra ediţie a adus în ring cele mai importante nume din sportul de contact constănţean, a pus în joc două centuri şi a consemnat o premieră, show-uri muzicale înainte de intrarea sportivilor în scenă. Totul s-a desfăşurat în prezenţa preşedintelui WMMAFC, Victor Popescu, a cărui organizaţie a recunoscut oficial centurile Urban Legend. În debutul evenimentului, acestea i-a premiat pe arbitrii, acordându-i titlul de Mare Maestru lui Titi Mocănaşu, o legendă a kick-boxingului românesc, dar şi un certificat lui Mihai Isop, conform căruia are dreptul de a organiza gale pe tot teritoriul Europei.

Atmosfera a fost încălzită de tinerii sportivi care au luptat în deschidere şi au avut parte de o mare surpriză. Au fost premiaţi de fosta mare gimnastă, Camelia Voinea, campioană mondială şi medaliată cu argint la Jocurile Olimpice de la Seul, din 1988. Printre ei, constănţeanul Leonard Stoiean, care a avut parte de cea mai numeroasă galerie a serii, răsplătind încurajările cu o victorie clară.

Au urcat apoi în ring şi luptătorii veniţi din Republica Moldova, dar spectacolul a „explodat” la intrarea în scenă a lui Riko Isop. Luptătorul de la Urban Legend a fost însoţit de Stelu Enache, care a încântat atmosfera cu un cântec armânesc. Iar show-ul a fost încununat de un nou succes fără problemele de tânărul sportiv constănţean.

Cea mai echilibrată dispută i-a dat faţă în faţă pe Vali Mogoş şi Cristi „The Legend” Stoica, şi a fost aproape să se încheie cu o surpriză.  width=Privit ca outsider, Mogoş a dominat primele două reprize, forţându-l pe arbitru să-i numere adversarul. Se părea că va câştiga la puncte, însă constănţeanul de la Urban Legend, a găsit o lovitură senzaţională în ultima rundă, piciorul său stâng aterizând în zona ficatului lui Mogoş. KO şi sportivul de la Team Rusu Academy a părăsit ringul înainte de festivitatea de premiere, direct spre vestiare, unde a fost consultat de medic.

A urmat o victorie rapidă pentru Dumitru Ţopai şi s-a trecut la confruntările pe stil MMA. Unde spectacolul a fost asigurat succesul clar înregistrat de John Smith, dar mai ales de fanii lui Mădălin Pârvulescu. Acesta le-a mulţumit, impunându-se înainte de limită.

Finalul galei a fost dedicat confruntărilor cu miză mare.  width=Mai întâi, meciul pentru centură la categoria peste +100 de kilograme, unde au urcat în ring ucraineanul Yuri Gorbenko şi unul dintre cei mai buni luptători români ai momentului, Marian Rusu. Duelul a fost tacticizat, fiecare dintre cei doi coloşi căutând breşa în defensiva adversarului. Românul a fost primul care a găsit-o, învingându-l pe Gorbenko în urma unui procedeu din lupta la sol. La fel de aşteptat, meciul pentru stabilirea challengerului pentru centura la -100 de kilograme s-a terminat destul de rapid, constănţeanul Robert Orbocea cedând în faţa lui Nicolae Garbuz.

Main-eventul serii l-a reprezentat întâlnirea dintre Silviu Streinu, sportivul constănţean de la Urban Legend, şi  width=britanicul Ben Schneider. Cu centura pe masă, la categoria 95 de kilograme. Puternic încurajat din tribune, Silviu, care şi-a făcut intrat pe ritmuri live de muzică hip-hop, l-a făcut KO pe adversarul din Insulă cu o serie de lovituri puternice. A primit centura, pe care şi-o va apăra cel mai probabil în următoarea gală Urban Legend, care va avea loc pe 2 august. Iar organizatorii vor să mai bifeze o premieră şi să susţină evenimentul pe stadionul „Farul”.

Sursa foto: VideoStars.ro

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.