miercuri, aprilie 30, 2025
spot_img
AcasăSporturiFarmecul cantonamentului în Polonia rurală

Farmecul cantonamentului în Polonia rurală

Pitoresc. Acesta este cuvântul pe care polonezii îl folosesc pentru a descrie complexul turistic Sielanka din Warka, locul unde FC Viitorul şi-a petrecut ultimele zile ale cantonamentului din Polonia. O descriere perfectă şi pentru că traducerea în poloneză a denumirii stabilimentului de patru stele reprezintă termenul folosit de poeții locului pentru a descrie farmecul vieţii rurale.

 width=Întins pe o suprafață de 100 de hectare străbătută de râul Pilica, în care regăsim păduri şi păşuni, complexul a fost inaugurat în 2004, fiind construit pe ruinele unei ferme. Investiţia, care se ridică la câteva milioane de euro, a fost iniţial îndreptată către iubitorii de hipism. Grajduri, cai, un mic centru ecvestru şi un motel . Mai târziu, totul s-a dezvoltat, a mai apărut un etaj, mărindu-se considerabil număr de camere, s-a construit un SPA, s-a modernizat întreaga zonă. O oază de linişte şi relaxare, la aproape 60 de kilometri de Varşovia.

În 2010, în cadrul complexului şi-a făcut loc şi un teren de fotbal, amenajat cu gândul la Euro 2012, găzduit de Polonia şi Ucraina. Iar ideea s-a dovedit excelentă naţionala Croaţiei poposind aici pentru câteva zile. De altfel, în holul hotelului sunt afişate poze cu Rakitici şi compania, dar şi binecunoscutul tricou cu pătrăţele roşii şi albe al naţionalei croate, cu autografele fotbaliştilor.

Chiar în spatele biroului de la recepţie încă mai tronează două tablouri cu însemnele competiţiei din urmă cu şase ani. Condițiile excelente şi izolarea faţă de oraş, care se află la 5 kilometri depărtare, oferind liniştea necesară acestei perioade de pregătire, au atras şi alte echipe. Naţionala Poloniei, Legia Varşovia, VfL Wolfsburg. Fiecare şi-a lăsat tricoul cu semnăturile jucătorilor drept mulţumire pentru gazde.

Amical de cinci stele

Constănţenii au petrecut cinci zile la Sielanka, dar au avut parte de o surpriză încă de la sosire. Au asistat pentru câteva zeci de minute la un concurs de hipism desfăşurat la lumina reflectoarele. Un moment de relaxare perfect înaintea zilelor de pregătire asiduă. Pentru că s-a tras tare, două antrenamente pe zi, cu gândul la noul sezon al Ligii 1, dar mai ales la meciurile din primul tur al Europa League. Pe 12 iulie are loc primul duel din dubla cu luxemburghezii de la Racing Union FC, iar Gică Hagi a pregătit deja deja formula de start.
O misiune deloc uşoară, de vreme ce în Polonia a deplasat un lot format din 32 de jucători. Mulţi dintre ei sunt foarte tineri, promovaţi din Academia care poartă numele celui mai bun fotbalist român din toate timpurile şi au vrut să demonstreze că merită să rămână în lotul echipei mari. Alţii au sosit în această vară, anunţându-şi dorinţa de a se lupta pentru un loc de titular. Concurenţa este mare, pretenţiile la fel.

 width=Momentul culminant a fost amicalul disputat în compania Legiei Varşovia, ocazia cu care campioana Poloniei şi-a prezentat lotul. Un eveniment tratat de gazde, dar şi de fanii polonezi ca un spectacol desfăşurat pe celebrul stadion “Wojska Polskiego” într-o armosferă spectaculoasă. Suporterii au început să-şi facă apariţia la arenă cu două ore înaintea orei de start. Împreună cu familiile, cu toţii purtând tricouri ale Legiei, s-au oprit la pub-ul din incinta stadionului, la fan shop sau la muzeul în care tronează trofeele favoriţilor. Apoi au cântat timp de 90 de minute, indiferent de scor. S-a terminat 5-2 în favoarea Legiei, grupare despre care presa poloneză scrie că are un buget de aproape 70 de milioane de euro.

Oraşul berii poloneze

Aflat la 5 kilometri de locul de cantonament al constănţenilor, cu o populaţie de 11.780 de locuitori, Warka pare un orăşel liniştit, a cărui existenţă este strâns legată de bere. Sau mai bine spus de fabricarea acestei băuturi, primele atestări în acest sens datând încă din 1478. Tradiţia s-a păstrat şi după aproape şase secole. În Warka există una dintre cele mai mari fabrici de bere, care poartă numele orașului şi face parte din grupul Heineken. Aflată la marginea localităţii, are aproape 250 de angajaţi şi reprezintă unul dintre motoarele oraşului. Un centru de conferinţe sau, mai degrabă, un fel de pub unde poţi să testezi berea este la doi paşi de intrarea în fabrică. Preţuri mici şi bere la alegere, cu alcool, fără alcool, cu arome. Nu prea sunt amatori la prânz, într-o zi de marţi. Cu obişnuit tur de fabrică nu am avut noroc. Regulile sunt stricte, grup de minimum 20 de persoane şi anunţarea vizitei cu cel puţin o zi înainte.

 width=Aşa că am ales o vizită în centrul oraşului, la muzeul dedicat lui Casimir Pulaski, unul dintre eroii din istoria Poloniei. Un scurt tur al casei în care o locuit fostul comandat militar din secolul 18 costă 10 zloţi şi durează în jur de o jumătate de oră. Împrejumirile sunt însă fantastice, un parc întins pe distanţa a 15 hectare, traversat de râul Pilica. Multă verdeaţă, la fel cum este în întreaga regiune, recunoscută pentru numeroasele plantaţii de livezi de meri.

Pe străzi lumea este liniştită, a uitat de Campionatul Mondial, părăsit de naţionala Poloniei încă din faza grupelor. Nu se ştie nici despre prezenţa Viitorului la doar câţiva kilometri depărtare, dar dialogurile cu locuitorii sunt greu de legat. Foarte puţini dintre ei ştiu altă limba decât poloneză şi par un pic miraţi de prezenţa unor turişti. Pentru ei, Sielanka pare din altă lume. Una pitorească, fără grijile zilei de mâine.

 

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.