Nu vă lăsați păcăliți de titlu, în rândurile de mai jos nu este vorba de Gică și Ianis Hagi, ci doar despre cel dintâi. Despre experiențele de viață pe care le-a trăit în ultimele zile și care ar trebui să ne dea mult de gândit despre cine suntem și cum ne comportăm. Reacțiile celui pe care microbiștii l-au numit “Rege”, ca o formă supremă de respect, reprezintă un exemplu pentru noi toți. Sigur, nimeni nu-i perfect, dar, de data aceasta, chiar este cazul să învățăm și noi ceva.
Vineri seara, la Sfântu Gheorghe, l-am văzut pe Hagi tatăl. Privirea sa îngrijorată în momentul în care Vieira s-a lansat criminal cu crampoanele pe genunchiul lui Ianis spune totul. Emoția cu care aștepta verdictul medicului, după ce strigătele de durere a lui Ianis și semnele disperate ale coechipierilor au creat panică în sufletele tuturor. Simpla reluare pe care am putut să o urmărim toți cei care eram în fața televizoarelor ne-a făcut să avem inima cât un purice. Impresia generală a fost că genunchiul a cedat și un puști de 20 de ani riscă să nu mai poată face ceea ce iubește cel mai mult. Fotbal. Când s-a ridicat și a continuat jocul, a fost o ușurare enormă pentru toți, dar mai ales pentru tatăl care aștepta cu sufletul la gură la doar câțiva zeci de metri să afle ce s-a întâmplat cu fiul său. M-am întrebat cum de a reușit să se abțină, să nu facă un sprint în teren pentru a ajunge lângă Ianis. La finalul meciul a venit răspunsul. Decența cu care a abordat situația la interviul de după joc. Fără cuvinte dure sau jignitoare, fără un limbaj agresiv, fără tentația de a-l lua de gât pe Vieira, ceea ce ar fi fost complet justificat pentru orice părinte, mai ales că fundașul gazdelor s-a comportat arogant și fără creier după joc. Și sunt convins că aceeași reacție am fi văzut-o la Hagi în cazul oricăruia dintre jucătorii săi, în special cei tineri, crescuți la academia sa, pentru că, așa cum ne-a spus-o de multe ori, are doi copii legitimi și alți 200 de care se simte responsabil.
Marți, la meciul de la Pitești, cu FC Hermanstadt, din Cupa României, l-am văzut pe Hagi copilul. Imaginea cu bucuria de la golul al treilea reușit de echipa sa este cea a omului care iubește la nebunie fotbalul. O bucurie pură, pe care o vedem de cele mai multe ori la meciurile de copii. În care nu există banii, transferuri, proiecte și alte părți nelipsite din fotbalul mare. O bucurie atât de mare încât Hagi a zburdat către adversar și l-a îmbrățișat. Și, spre lauda sa, acesta i-a răspuns la îmbrățișare cu zâmbetul pe buze. Pentru că și Miriuță a simțit acel sentiment pe care Hagi încearcă să-l transmită tuturor: iubirea pentru fotbal!
