miercuri, aprilie 30, 2025
spot_img
AcasăPonturi de vacanțăPartyNeversea, zilele în care Constanța își schimbă vibe-ul!

Neversea, zilele în care Constanța își schimbă vibe-ul!

Dacă există vreun moment în care Constanța se ridică la nivelul celor mai tari destinații turistice din Europa sau chiar îl depășește, acesta se are loc în luna iulie și ține doar câteva zile. Și îl simțim cu toții, constănțeni și turiști, pentru al treilea an consecutiv. Pur și simplu, Neversea, cel mai tare festival de muzică de pe Litoral, schimbă fața orașului. Și nu doar fața, ci mai ales atmosfera. Vibe-ul, ca să folosesc un cuvânt mai pretențios. Nici măcar aglomerația, absolut normală atunci când apar peste 100.000 de participanți, nu strică buna dispoziție. Oamenii se conectează la bucuria muzicii și se distrează împreună, creându-se o legătură invizibilă între ei. Poate de aceea, lucru absolut rar la noi, nu am văzut nici cel mai mic scandal în perimetrul festivalului. Și mai este un lucru. Niciodată nu este atât de mare numărul turiștilor străini care aleg Constanța și Mamaia ca în perioada Neversea. width=

Anul acesta, organizatorii au mai adăugat o zi de distracție față de edițiile precedente, iar numele celor care urcă pe scenă impresionează. Câțiva dintre favoriții mei, ATB, Alessio, Lost Frequencies, dar sunt mulți care fac spectacol la marile festivaluri din întreaga lume. Mai am o mică dorință pentru edițiile următoare, să-l văd la Constanța pe Calvin Harris.

Imn nou, parade spectaculoase și show aviatic!

Ediția din acest an are un imn nou, “One Life”, compus special de Dj-ul suedez Mike Perry „One life”. Artistul a fost prezent în urmă cu doi ani pe scena festivalului, s-a simțit incredibil și și-a dorit să pună emoțiile și experiența trăită la malul Mării Negre, într-un imn dedicat Neversea.

Pe lângă muzică, participanții vor întâlni în perimetrul festivalului, acrobați, dar vor vedea si o paradă impresionantă al creaturilor fabuloase ale mării, oferită de renumita companie Remue Menage. Fiecare scenă din festival va fi animată de dansatori costumați, din România, dar și din străinătate. Nu vor lipsi nici în acest an locurile decorate cu butaforii unde, fanii festivalului se pot costuma pentru poze și nici zonele de fashion, de unde pot să-și achiziționeze cele mai cool outfituri de festival. La scena principală, show-urile artiștilor vor fi acompaniate de acrobați care vor dansa în aer, la 5 metri înălțime, deasupra publicului.

În plus, vor exista demonstrații tactico-militare ale  Forțelor pentru Operații Speciale, ale specialiștilor din structurile EOD, elevilor și studenților din instituțiile militare de învățământ și personal din cadrul forțelor terestre, aeriene și navale. Una dintre atracții va fi spectacolul aviatic pregătit de Forțele Aeriene Române. Joi, începând cu ora 20.50, aeronave militare din cadrul Forțelor Aeriene Române vor survola zona. În formația de aeronave vor fi un elicopter IAR 330 Puma Socat, o aeronavă C-27 J Spartan, trei aeronave MIG-21 Lancer și două aeronave F-16. În acest an, este pentru prima dată când militarii români se alătură unui asemenea eveniment.

Premii și surprize!

Participanții vor avea Wi-fi 4G gratuit în tot perimetrul festivalului din partea Orange, care, împreună cu Samsung, va oferi celor prezenți posibilitatea să încerce cele mai inovative tehnologii. Toți cei care vor ajunge în zona scenei DayDreaming vor primii din partea Kaufland România, peste 30 000 de pachete cu premii. width= Fanii festivalului pot câștiga în zona de activare Peroni, unul dintre cele 3 scutere VESPA. De altfel, cei de la Peroni introduc, în premieră, paharul de hârtie reciclabil. Tot aici va exista și o zonă de reciclare pentru dozele de aluminiu. Aici tineri pot sta pe o plajă cu nisip albastru.

Raiffeisen Bank va oferi ocazia pasionaților de sporturi pe apă, să experimenteze cele mai intense emoții de acest fel, precum și un selfie stick gigant pentru poze memorabile alături de prietenii tăi. Partenerul 5 Minute de Libertate le va da șansa participanților să facă  sporturi extreme la înălțime, cu ajutorul unor biciclete.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.