Timp de trei zile, în perioada 30 august – 1 septembrie 2019, în zona Termele Romane din Peninsula orașului Constanța (Poarta I – Edificiul Roman cu Mozaic) într-un spațiu special, dedicat istoriei antice, va avea loc a opta ediție a Festivalului Antic Tomis, la care vor participa peste 100 de reenactori și cercetași
În fiecare zi, începând cu ora 10.00, se desfășoară ateliere de reconstituire istorică, ateliere de meșteșuguri antice, demonstrații de luptă, expuneri și descrieri de echipamente militare și inventare gospodărești antice, dansuri antice, lupte de gladiatori. Fiecare dintre cele trei zile de desfășurare a festivalului va avea și un moment special, respectiv Ceremonia de deschidere, Jocurile Sportive Antice și Reconstituirea unei bătălii din Antichitate. Serile Festivalului Antic Tomis se vor încheia cu momente culturale autentice, pe 30 august și 1 septembrie fiind programate concerte folk, iar pe 31 august publicul poate urmări celebra piesă de teatru „Viata si patimirile lui Ovidius Publius Naso”.
Festivalul Antic Tomis este organizat de Asociația Culturală Tomis și Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, Primăriei Constanța, Muzeului Militar Național Regele Ferdinand I – Filiala Constanța și Grupului pentru Jurnalism, Cultură și Comunicare Constanța. Secțiunile artistice sunt asigurate de partenerii Asociația Culturală EU CRED și un grup de actori si studenti de la Facultatea de Arte din cadrul Universitatii Ovidius, sub îndrumarea decanului Facultății de Arte, Daniela Vitcu.
Reenactorii prezenți la ediția 2019 a festivalului sunt membri ai Asociației Culturale TOMIS (Constanța), Asociației CAVALERUL DANUBIAN (Craiova), Asociației CASTRUM NOVIS (Sibiu), Asociației DVX ANTICAE (Svishtov – Bulgaria), Cohors II Lucensium (Yambol – Bulgaria), Asociației „Ancient Thrace Yambol” (Yambol – Bulgaria), și ai Cercetașilor Marini (Constanța).
PROGRAMUL FESTIVALULUI ANTIC TOMIS, EDIŢIA 2019
Vineri, 30 august 2019
10:00 – 18:00 – Sosirea asociaţiilor de reconstituire istorică participante, amplasarea taberelor, Activităţi de tabără (ateliere de reconstituire istorică, meșteșuguri antice, demonstrații, etc.)
18:00 – 19:00 – Parada razboinicilor antici
19:00 – 19:30 – Ceremonia de deschidere
19:30 – 20:00 – Dansuri antice şi lupte de gladiatori
20:00 – 22:00 – Concert folk
Sâmbătă, 31 august 2019
10:00 – 16:00 – Activităţi de tabără (ateliere de reconstituire istorică, meșteșuguri antice, demonstrații, etc.)
16:00 – 18:00 – Jocurile Tomisului: intreceri sportive antice intre reprezentanți ai asociatiilor participante
19:00 – 20:00 Reconstituirea unei batalii din antichitate
20:30 – 22:00 – „Viata si patimirile lui Ovidius Publius Naso”, piesă de teatru jucata de actori si studenti de la Facultatea de Arte din cadrul Universitatii Ovidius.
Duminică, 1 septembrie 2019
10:00 – 18:30 – Activităţi de tabără (ateliere de reconstituire istorică, meșteșuguri antice, demonstrații, etc.)
18:30 – 19:00 – Dansuri antice şi lupte de gladiatori
19:00 – 19:30 – Reconstituirea unei bătălii din antichitate
19:30 – 20:00 – Ceremonie de inchidere
20:00 – 22:00 – Concert folk
Festivalul Antic Tomis valorifică istoria și vestigiile antice ale zonei, prin activitățile desfășurate timp de mai multe zile în ateliere de meșteșuguri antice, popularizarea vestimentației, obiceiurilor și tradițiilor antice ale grecilor, dacilor și romanilor, relansarea interesului public pentru limbile antice (greaca veche, latina) și autorii de literatură antică, precum și prin reconstituiri ale unor cunoscute bătălii din istoria antică cu ajutorul reenactorilor români și străini ce participă la eveniment.
Misiunea Festivalului Antic Tomis este promovarea a patru seturi de valori:
Culturală – evenimentul pune în valoare patrimoniul istoric dobrogean, prin activitățile desfășurate timp de mai multe zile în ateliere de meșteșuguri antice, popularizarea vestimentației, obiceiurilor și tradițiilor antice ale grecilor, dacilor și romanilor, reconstituirile unor cunoscute bătălii din istoria antică.
Educațională – atrage publicul tânăr, format din elevi de școală primară și gimnazială, dar și adolescenți din învățământul liceal, precum și studenți, pe lângă activitățile desfășurate timp de mai multe zile în ateliere de meșteșuguri antice, popularizarea vestimentației, obiceiurilor și tradițiilor antice ale grecilor, dacilor și romanilor, reconstituirile unor cunoscute bătălii din istoria antică, introducând și relansarea interesului public pentru limbile antice (greaca veche, latina) și autorii de literatură antică. Mai mult, în cadrul festivalului se regăsește și o librărie de istorie și un cinematograf unde pot fi vizionate filme documentare despre cetățile antice din Dobrogea.
Economică – promovează monumentele și siturile istorice ale județului Constanța, care sunt și obiective turistice, stimulând, astfel turismul cultural.
Civică – evenimentul consolidează în rândul cetățenilor municipiului Constanța sentimentul apartenenței la o comunitate cu rădăcini adânci în istorie, care trebuie să manifeste mai multă responsabilitate pentru conservarea vestigiilor istorice, a tradițiilor, a multiculturalității regiunii, în cadrul conceptului de dezvoltare durabilă.