Echipa pregătită de Gelu Hampu s-a impus în disputa cu Sparta Techirghiol la capătul unui meci nebun
Cu șase etape înainte de finalul campionatului Ligii a IV-a, CS Medgidia se menține la 6 puncte de ocupanta primului loc al clasamentului, Gloria Băneasa. Echipa pregătită de Gelu Hampu a obținut sâmbătă o victorie importantă, 4-3, în deplasare, cu Sparta Techirghiol, în etapa a 28-a, și continuă lupta pentru locurile fruntașe.
Alb-albaștrii au avut însă ceva emoții în fața unei echipe care joacă bine meciurile considerate acasă, deși partida a avut loc la Agigea, chiar dacă au reușit să înscrie rapid. Puștiul de nici 18 ani Alexandru Sima a deschis scorul chiar în debut, cu un lob superb, iar Dănuț Petrescu a majorat diferența până la pauză.
La reluare, oaspeții s-au relaxat un pic și au jucat și mai ofensiv, iar Sparta a profitat. A redus din handicap, iar apoi a egalat în urma unei lovituri de pedeapsă acordată după o fază confuză. Mai mult, CS Medgidia a rămas în inferioritate numerică, după eliminarea lui Adrian Anton. Chiar și așa, elevii lui Hampu au forțat și au revenit la conducere, marcând de două ori, prin Rică Encică și același Alexandru Sima. Gazdele nu au mai reușit decât să reducă din handicap, iar CS Medgidia a luat cele 3 puncte. De remarcat că la alb-albaștrii a intrat pe final și un jucător de doar 14 ani, Alin Popescu.
“Am întâlnit o echipă arțăgoasă și nu am știut să ținem de rezultat după ce am condus clar la pauză. Le-am spus băieților să pună accentul pe posesia, dar au încercat să mai marcheze, am ratat câteva ocazii și asta era să ne coste. Până la urmă, am reușit să câștigăm, chiar dacă am evoluat și cu un jucător mai puțin”, a spus antrenorul Gelu Hampu.
Pentru CS Medgidia au evoluat: Nanu – D. Comănași, Babu, Anton, Teodorof – Sima, Negulete, Mitroi, Enghin – D. Petrescu, Al. Sima. Au mai jucat: R. Encică, I. Comănași, Ciocoi, A. Popescu.
Celelalte rezultate ale etapei: Emaus Cernavodă – Poseidon Limanu 1-5, Viitorul Cobadin – Farul Tuzla 3-2, CS Mihail Kogălniceanu – Viitorul Hârșova 3-5, Portul Constanța – CS Agigea 1-2, Axiopolis Cernavodă – Voința Valu lui Traian 8-0, CSO Ovidiu – Viitorul Pecineaga 6-1, Sparta Techirghiol – CS Medgidia 3-4, Victoria Cumpăna – Gloria Băneasa 1-7, CS Năvodari – Știința ACALAB Poarta Albă 7-0
Clasament: 1. Gloria Băneasa 72p, 2. CS Năvodari 71p, 3. Poseidon Limanu 66p, 4. CS Medgidia 66p, 5. CSO Ovidiu 54p