joi, ianuarie 15, 2026
spot_img
AcasăSporturiCS Medgidia a urcat pe podiumul Ligii a IV-a

CS Medgidia a urcat pe podiumul Ligii a IV-a

Elevii antrenorului Gelu Hampu au făcut spectacol în duelul cu Emaus Cernavodă

Cu trei etape înaintea finalului actualului sezon al Ligii a IV-a, CS Medgidia a revenit pe podiumul clasamentului. Echipa pregătită de Gelu Hampu a bifat al cincilea succes consecutiv, impunându-se la scor în meciul cu ultima clasată, Emaus Cernavodă, din etapa a 31-a, disputat pe stadionul din Poarta Albă. Gazdele au câștigat cu 11-0, prin golurile reușite de Enghin Regep 2, Alexandru Sima 2, Ștefan Teodorof 2, David Comănași, Marian Megulete, George Mitroi, Elis Menlomer și Romeo Ion.

„Ne așteptam la un meci ușor, dar i-am atenționat pe băieți să-l trateze cu seriozitate și asta au făcut. Am văzut și câțiva tineri fotbaliști interesanți la adversari”, a explicat antrenorul Gelu Hampu, care a efectuat cinci schimbări la pauză.

Pentru CS Medgidia au evoluat: Nanu – Menlomer, Babu, Anton, Teodorof – D. Comănași, I. Comănași, Megulete, Al. Sima – Mitroi, Enghin Amet. Au mai intrat: D. Petrescu, Silaghi, A. Popescu, R. Ion, Ciocoi.

Celelalte rezultate ale etapei: Axiopolis Cernavodă – Farul Tuzla 10-0, Viitorul Pecineaga – Portul Constanța 5-2, Gloria Băneasa – CS Mihail Kogălniceanu 12-0, CS Agigea – Viitorul Cobadin 0-1, Poseidon Limanu – CS Năvodari 1-2, Viitorul Hârșova – Știința ACALAB Poarta Albă 8-1, Voința Valu lui Traian – Victoria Cumpăna 2-3, CSO Ovidiu – Sparta Techirghiol 4-7.

Clasament: 1. Gloria Băneasa 81p, 2. CS Năvodari 80p, 3. CS Medgidia 75p, 4. Poseidon Limanu 72p, 5. CSO Ovidiu 57p

Marți, de la ora 18.00, CS Medgidia va juca din nou în campionat, întâlnind în etapa a 32-a a Ligii a IV-a, în deplasare, pe CS Mihail Kogălniceanu.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.