duminică, aprilie 26, 2026
spot_img
AcasăSporturiCSO Ovidiu redă copiilor bucuria de a juca fotbal

CSO Ovidiu redă copiilor bucuria de a juca fotbal

Cei mai tineri membri ai comunității orașului au ocazia de a fi angrenați în activități extrașcolare sănătoase și distractive, fără presiunea rezultatelor

Într-un fotbal în care rezultatele sunt puse mai mereu pe primul plan chiar și la nivel juvenil, copiii au din ce în ce mai puține șanse de a se bucura cu adevărat de sportul pe care-l iubesc. La Clubul Sportiv Orășenesc Ovidiu, puștii au ocazia de a simți din nou plăcerea de a juca și, în același timp, de a se dezvolta într-un mediu sănătos. Clubul susținut de autoritățile locale din Ovidiu este dedicat sportului de masă, iar cei care doresc au talentul necesar și doresc să facă performanță la nivel înalt fac pasul mai departe către cel mai important centrul de copii și juniori din județ, Academia Gheorghe Hagi.

Cei mai mici dintre fotbaliștii de la CSO Ovidiu au puțin peste 6 ani și sunt înscriși la grupa de inițiere. Un pas mai sus, este echipa de juniori sub 11 ani, care evoluează în campionatul județean, unde s-a clasat pe locul 5. Ambele grupe sunt pregătite de Andreas Iani, care dezvăluie că principala preocupare este plăcerea celor mici de a juca fotbal. “La cele două grupe, avem în jur de 50 de copii, dintre care mai mult de jumătate sunt la cea de inițiere. Toți sunt din Ovidiu și ne bucurăm că le putem oferi celor mai mici membri ai comunității o activitate extrașcolară care îmbină sportul cu distracția. Nu ne gândim la performanță, la această vârstă contează foarte mult bucuria de a juca fotbal. Copiii sunt foarte pasionați, vin cu zâmbetul pe buze la antrenamente și mă întreabă nerăbdători când avem următorul meci. Se vede o schimbare de comportament atât pe teren, cât și în afară. Cei înscriși în campionat, în privința jocului, fac progrese și exprimarea pe teren se dezvoltă. Nu avem obiectiv performanța, dar căutăm talente care să crească în valoare pe parcursul anilor”, explică antrenorul Andreas Iani.

“La noi, nu există presiunea rezultatelor, ne concentrăm pe creșterea copiilor și promovarea la un nivel superior. Punem accentul pe sportul de masă și ne dorim să oferim celor mici oportunitatea unui stil de viață sănătos și distractiv. Există multe talente din Ovidiu, iar cei mai buni merg an de an la Academia Hagi. Juniorii noștri nu pleacă la alte cluburi din județ, pentru că la Ovidiu avem condiții foarte bune”, a spune Constantin Zelca, antrenorul echipei de juniori sub 15 ani de la CSO Ovidiu. La această categorie de vârstă, copiii din Ovidiu au încheiat campionatul județean pe locul 3, în spatele celor două echipe care au reprezentat Farul Constanța.

Promovare la echipa de seniori

La juniorii mari, sub 19 ani, lotul este alcătuit aproape în totalitate din jucători din localitate, iar media de vârstă se situează în jurul vârstei de 17 ani. “Doar doi jucători încheie junioratul în această vară, restul vor putea evolua și în următorul sezon la această categorie de vârstă. Am avut în teren și juniori de 14 și 15 ani, iar pe finalul campionatului am început să ne omogenizăm și am reușit să câștigăm în fața unor formații mai bine clasate. Nu punem presiune pe acești copii, pentru că nu avem obiectiv în privința clasamentului. Dorința noastră este să dăm jucători la echipa de seniori și deja avem în vedere doi băieți pentru sezonul următorul. Unul dintre ei a jucat în amicale alături de echipa mare și sperăm că va rămâne în lot”, explică antrenorul Ciprian Parapeanu, antrenorul echipei de juniori sub 19 ani a clubului, clasată pe locul 13 în campionatul județean.

La seniori, unde evoluează și cei trei antrenori de la juniori, CSO Ovidiu a încheiat sezonul pe locul 5 în clasamentul Ligii a IV-a, după ce a avut rezultate foarte bune în partea a doua a sezonului. Echipa pregătită de Mircea Bangheorghe se numără printre favoritele la promovarea în campionatul viitor, mai ales că va beneficia de un teren excelent pe stadionul “Orășenesc” din Ovidiu, suprafața de joc fiind refăcută grație investițiilor autorităților locale.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.