marți, aprilie 21, 2026
spot_img
AcasăComunitate“Dance Crossing County”, un succes aplaudat de mii de constănțeni și turiști

“Dance Crossing County”, un succes aplaudat de mii de constănțeni și turiști

Proiect cultural de care s-au bucurat locuitorii a șapte localități din județul Constanța a ajuns la final

După un maraton care a început pe 7 august, proiectul cultural “Dance Crossing County” s-a încheiat la finalul săptămânii trecute. Locuitorii din șapte localități din județul Constanța, dar și turiștii, s-au bucurat de spectacole de calitate și au dansat alături de artiști.
“Dance Crossing County” a însemnat organizarea în aer liber, în perioada 7 – 26 august 2022, în 7 localități ale județului Constanța, a unei serii de 21 de spectacole coregrafice susținute deansamblul „Dance Sea-mphony”. Repertoriul muzical al spectacolelor a fost spectaculos, coloana sonoră cuprinzând șlagăre, evergreen-uri, hit-uri pop-rock românești și străine, cântece cunoscute de muzică populară românească, muzică latino. Maniera coregrafică de interpretare va fi variată: dans modern, contemporan, neoclasic, vals, tango, flamenco, dansuri tradiționale românești stilizate, dansuri grecești, spaniole. Artiștii au performat în Constanța, Costinești, Techirghiol, Mangalia, Ovidiu, Peștera, Năvodari

“A fost unul dintre cele mai spectaculoase proiecte organizate de noi. Am dansat pe faleza municipiului Constanța, dar și în stațiunea tineretului, Costinești, în fața Casei de Cultură din Mangalia, pe frumoasa faleză din Techirghiol, pe scena de pe lac din Ovidiu, în parcul din Peștera, în Năvodari. Au fost clipe minunate trăite alături de constănțeni și turiști. Foarte mulți dintre ei ne-au mulțumit pentru că le-am adus bucurie. Le mulțumim și noi, căci fără aplauzele și zâmbetele lor nu am putea merge mai departe”, a declarat Georgiana Rusu, organizator al evenimentului.

Ansamblul Dance Sea-mphony a fost înființat în anul 2018 și are în componență profesioniști în Artele Dansului. Experiența pe plan național și internațional în baletul clasic, în dansul contemporan, sportiv sau tradițional precum și polivalența și versatilitatea artiștilor au permis ansamblului „Dance Sea-mphony” să realizeze spectacole cu coregrafii dintre cele mai diverse și să abordeze stiluri muzicale variate. Calitatea și complexitatea prestațiilor artistice precum și profesionalismul și seriozitatea membrilor grupului au generat inclusiv recunoașterea internațională – în luna aprilie 2022, ansamblul „Dance Sea-mphony” a câștigat Marele Premiu la cel mai mare festival de folclor din Europa, World Folklore Festival Cote D’Azur: Sanremo – Diano Marina – Cannes.

Proiectul a fost realizat de Rusu I. Georgiana PFA, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța. Bugetul total este de 350.000 lei, din care 297.000 lei finanțare C.J.C., 53.000 lei contribuție proprie a beneficiarului.

Fotografii și clipuri video de la eveniment puteți vedea pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/DanceCrossingCounty.

 

 

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.