După două egaluri în startul campionatului, CSO Ovidiu a spart gheața și a obținut prima victorie din actualul sezon al Ligii a IV-a. Formația pregătită de Mircea Bangheorghe s-a impus, în etapa a 3-a, pe terenul celor de la Viitorul Pecineaga, cu 3-2, după o revenire spectaculoasă. Gazdele au condus cu 2-0, dar echipa din Ovidiu a redus din handicap până la pauză. În repriza secundă, oaspeții au mai înscris de două ori, asigurându-și cele trei puncte. Golurile victorie au fost reușite de Andrei Nițu 2 și Robert Edvin.
Au evoluat pentru CSO Ovidiu: Gemenetzidis – Amet, Bangheorghe, R. Ghiță, Zelea – Edvin, Stavian, Mudjdei – Cristea, Bostan, Nițu.
După trei etape, CSO Ovidiu este neînvinsă, ocupând locul 7, cu 5 puncte, și a marcat de fiecare dată câte 3 goluri. Sâmbătă, elevii lui Mircea Bangheorghe vor primi vizita celor de la Știința ACALAB Poarta Albă.