Echipa antrenată de Mircea Bangheorghe a bifat a doua victorie consecutivă
După patru etape disputate din actualul sezon al Ligii a IV-a, CSO Ovidiu rămâne neînvinsă. Formația pregătită de Mircea Bangheorghe a bifat sâmbătă o nouă victorie, impunându-se sâmbătă, pe teren propriu, în fața celor de la Știința ACALAB Poarta Albă, cu 5-2, în etapa a 4-a. Chiar dacă oaspeții au reușit să deschidă scorul, gazdele au revenit puternic și nu au avut probleme în a câștiga cele trei puncte. Golurile formației din Ovidiu au fost reușite de Paul Lazăr 4 și Marius Șuta 1. “Am început un pic relaxați și ne-am făcut meciul mai greu. Am dominat însă clar și am obținut victoria fără emoții”, a spus mijlocașul Andreas Iani.
Au evoluat pentru CSO Ovidiu: Gemenetzidis – R. Ghiță, Bangheorghe, Stavian, Mudjdei – Andreas Iani, Edvin, Șuta – Zelea, Bostan, P. Lazăr.
În urma acestui rezultat, CSO Ovidiu ocupă locul 7, cu 8 puncte și golaveraj 14-10.










