luni, decembrie 4, 2023
spot_img
AcasăSporturiCS Medgidia, victorie în derby

CS Medgidia, victorie în derby

Formația antrenată de Gelu Hampu a învins pe Portul Constanța în cel mai tare meci din etapa a 6-a a Ligii a IV-a

Vicecampioană județeană în sezonul trecut, CS Medgidia a început în același ritm și noua ediție a campionatului Ligii a IV-a. Echipa pregătită de Gelu Hampu este pe podium, după ce a obținut cinci victorii în primele șase etape. Ultimul succes a fost înregistrat marți, când alb-albaștrii au învins pe teren propriu pe Portul Constanța, cu 1-0, în derby-ul rundei.
Elevii lui Gelu Hampu au avut un start bun de meci și au deschis scorul după doar câteva minute, prin Adrian Anton. Gazdele și-au mai creat două mari ocazii până la pauză prin Rică Encică, una singur cu portarul, dar atacantul nu a găsit soluția pentru a mări avantajul. Portul a reacționat cu un joc tare și a amenințat poarta adversă în urma fazelor fixe.

Nu s-a mai marcat până la final, deși au mai existat oportunități de ambele părți, astfel că CS Medgidia a obținut trei puncte important. “Cred că ne-am făcut singuri jocul greu, pentru că ar fi trebuit să facem cel puțin 2-0 până la pauză. Important este însă că am câștigat. Băieții, cu o mențiune specială pentru căpitanul Megulete și pentru cei doi fundași centrali, Babu și Anton, au dat totul pe teren”, a spus antrenorul Gelu Hampu.

Partida a fost una încinsă, fiind arătate patru cartonașe roșii, toate după reacții necontrolate ale jucătorilor. Mai întâi, după un conflict între I. Comănași și Țarălungă, apoi, în timpul jocului, în urma unei dispute verbale între Dogaru și Rotar, după finalul meciului.

Au jucat pentru CS Medgidia. Țipu – Megulete, Babu, Anton, Teodorof – Regep, I. Comănași, Edis Abibula, D. Comănași – P. Anghel, R. Encică. Au mai intrat: Hristu, Dogaru, Haas.

După șase etape, CS Medgidia ocupă locul 3 în clasamentul Ligii a IV-a, cu 15 puncte și golaveraj 17-6. Sâmbătă, elevii lui Gelu Hampu joacă în deplasare, la Viitorul Cobadin, în etapa 7-a.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECENTE

Baschetbalistele de la CSM Constanța au meci tare pe teren propriu

0
Echipa pregătită de Alex Olteanu primesc vizita rivalelor de la FCC Baschet UAV Arad  Rivalitatea dintre CSM Constanța și FCC Baschet UAV Arad din sezonul...

Voleibaliștii de la CSM Constanța dispută astăzi un derby de clasament în Sala Sporturilor

0
Echipa pregătită de Cristian Imhoff și Răzvan Parpală se duelează cu SCMU Craiova în Divizia A1 Etapa a 8-a a Diviziei A1 masculine de volei...

Echipele fruntașe din Liga a V-a au obținut victorii pe linie

0
Litoral Sport Corbu, Aurora 23 August și Gloria Băneasa 2 conduc în clasamentele celor 3 serii După două săptămăni în care nu s-a jucat din...

CSM Constanța a „smuls” un set în confruntarea cu CSO Voluntari

0
Voleibalistele antrenate de Florin Voinea și Radu Began au pus probleme uneia dintre reprezentantele României în cupele europene  Promovată în premieră în Divizia A1, CSM...

Succes pe final pentru baschetbaliștii de la CSM Constanța

0
Echipa pregătită de Dan Fleșeriu a trecut de CSM Baschet Petrolul Ploiești la capătul unui joc important Aflată în luptă pentru calificarea în Top 10...

Axiopolis Cernavodă, învinsă după un meci nebun

0
Echipa pregătită de Petre Grigoraș a pierdut la Gheorghe Doja la capătul unei partide de 8 goluri Ultimul meci oficial din acest an s-a încheiat...