vineri, decembrie 1, 2023
spot_img
AcasăSporturiCernavodă joacă astăzi meciul deceniului în Cupa României

Cernavodă joacă astăzi meciul deceniului în Cupa României

Echipa pregătită de Petre Grigoraș se duelează cu CS Minaur Baia Mare pentru un loc în grupele competiției

Povestea incredibilă scrisă de Șoimii Axiopolis Cernavodă în actualul sezon al Cupei României se află în fața unui nou capitol. Elevii lui Petre Grigoraș joacă în această seară, de la ora 19.00, pe stadionul “Ideal” din Cernavodă pentru un loc în grupele competiției. Adversarul este din Liga a 2-a, CS Minaur Baia Mare, dar Moise și compania au demonstrat că au forța de a elimina o echipă de acest nivel.

Șoimii, care evoluează în Liga a IV-a constănțeană, au avut un parcurs de senzație, obținând victorii împotriva unor echipe mai bine cotate. Mai întâi, au câștigat trofeul la nivel județean, după ce au învins pe CS Medgidia (Liga a IV-a), cu 3-1, și CS Năvodari (Liga a IV-a), cu 5-0. Formația din Cernavodă și-a adjudecat apoi cupa pe Regiunea de Sud-Est, învingându-le în grupă pe Victoria Traian (Liga a IV-a), cu 12-0, și Victoria Gugești (Liga a IV-a), cu 7-2, iar în finală pe Unirea Braniștea (Liga a 3-a), cu 2-1.

Intrată în faza națională, echipa pregătită de Petre Grigoraș a trecut pe rând de Gloria Albești (Liga a 3-a), cu 2-1, Agricola Borcea (Liga a 3-a), cu 3-1, după prelungiri, și Unirea Constanța (Liga a 2-a), cu 3-1.

“Ar fi ceva extraordinar”

Chiar dacă băimărenii au prima șansă la calificare, antrenorul Petre Grigoraș a anunțat că băieții săi se vor lupta până la ultimul fluier pentru victorie. “Este clar că plecăm cu șansa a doua pentru întâlnim o echipă din Liga a 2-a, cu alt ritm și intensitate și un buget de 1,8 milioane euro. Va fi infinit mai greu decât cu Unirea Constanța, pentru că Baia Mare are jucători foarte puternici și masivi. Nu ne ajută faptul că au pierdut în ultima etapă și la clubul lor a fost o situație tensionată, vorbindu-se despre schimbarea antrenorului. Trebuie să jucăm la capacitate maximă și să încercăm să facem istorie cu o calificare în grupe. Este al nouălea meci pe care-l jucăm în Cupa României în acest sezon. Indiferent de rezultat, va fi o sărbătoare și ne dorim ca la final să ieșim cu fruntea sus pentru că am dat totul pe teren. Dacă ne vom bucura, va fi ceva extraordinar ca o echipă din Liga a IV-a să meargă la acest nivel. Dacă nu, nimeni nu trebuie să fie supărat, pentru că ne-am depășit condiția și am ajuns până în play-off. Pentru Cernavodă, este meciul deceniului”, a sus tehnicianul în vârstă de 58 de ani.

Meciul va fi transmis în direct pe pagina de facebook a clubului și pe Constanta Sport, iar stadionul “Ideal” va fi luat cu asalt de suporteri. “Cea mai mare bucurie este că stadionul va fi din nou plin. Și-au anunțat prezența și fani din împrejurimi și din Constanța, astfel că va fi din nou o atmosferă extraordinară”, a adăugat Petre Grigoraș.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECENTE

Baschetbalistele de la CSM Constanța au pus punct primei experiențe europene

0
Echipa pregătită de Alex Olteanu a încheiat meciurile din grupele EuroCup La prima participare în competițiile europene feminine intercluburi, CSM Constanța s-a clasat pe ultimul...

CS Medgidia, victorie după o repriză secundă perfectă

0
Echipa pregătită de Adrian Georgescu și Ionuț Deli-Iorga a învins clar pe CSU Pitești, consolidându-și locul 2 în Seria B a Diviziei A1  Cu două...

Două medalii pentru Atena Sport Club la Naționalele de cadeți

0
Cinci sportivi, Izel Cherim, Alesia Jeciu, Bogdan Talpac, Horia Ioja și Lucas Gociu, de la Atena Sport Club au participat la Campionatele Naționale de...

Fetele de la CSM Constanța au urcat pe podium pentru România la Mondialele de...

0
Elena Zaharia și Bianca Mei-Roșu au cucerit medaliile de bronz cu echipa tricoloră în competiția feminină  Fetele de la CSM Constanța au câștigat pentru România...

Baschetbalistele de la CSM Constanța își încheie astăzi sezonul european

0
Fetele antrenate de Alex Olteanu joacă ultimul meci din grupele EuroCup pe terenul franțuzoaicelor de la Angers La primul sezon din istoria clubului în cupele...

CS Medgidia, mare favorită în duelul cu piteștenii de pe teren propriu

0
Handbaliștii pregătiți de Adrian Georgescu și Ionuț Deli-Iorga joacă astăzi, în Sala Sporturilor "Iftimie Ilisei", cu CSU Pitești  Reveniți pe locul secund al clasamentului Serie...