Elevii lui Gelu Hampu joacă sâmbătă, pe teren propriu, cu Victoria Cumpăna
Aflată pe podiumul clasamentului Ligii a IV-a, CS Medgidia trece printr-o perioadă bună, obținând 8 victorii în ultimele 9 etape. Mai mult, elevii lui Gelu Hampu au marcat de 33 de ori în ultimele 6 runde. Singura sincopă a fost la Cernavodă, în fața liderului detașat al clasamentului, Axiopolis. În aceste condiții, echipa din Medgidia este candidată clară la locul secund în ierarhia Ligii a IV-a, pentru care se dă o luptă accerbă.
Formația pregătită de Gelu Hampu a făcut un pas important către menținerea în cursa pentru îndeplinirea obiectivului în etapa trecută, când a spulberat-o, pe teren propriu, pe CS Năvodari, cu 6-0. “Am jucat mai pragmatic, am fost mai echilibrați, le-am închis culoarele și am avut mai multă răbdare. Băieții au vrut să demonstreze că la Cernavodă a fost un accident și sunt convins că, dacă am fi jucat la fel acolo, scorul ar fi fost altul”, a explicat antrenorul alb-albaștrilor.
Sâmbătă, de la ora 13.00, CS Medgidia evoluează pe teren propriu, pentru a doua oară consecutiv, întâlnind pe Victoria Cumpăna, în etapa a 13-a. Gazdele pleacă din postura de favorite, mai ales că revin o parte dintre jucătorii indisponibili. “Tratăm fiecare meci serios, indiferent de adversar. Trebuie să câștigăm și le spun mereu băieților că trebuie să ne autodepășim. Suntem montați să luăm cele 3 puncte și să ne luptăm în continuare pentru locul 2”, a spus Gelu Hampu.
Celelalte meciuri ale etapei – vineri, ora 16.00: CS Năvodari – Poseidon Limanu, sâmbătă, ora 13.00: Farul Tuzla – CSO Murtfatlar, Viitorul Cobadin – Știința ACALAB Poarta Albă, CS Agigea – Viitorul Hârșova, CSC Mihail Kogălniceanu, AS Șoimii Topraisar – Sparta Techirghiol, duminică, ora 13.00: Portul Constanța – CS Lumina. Meciul Axiopolis Cernavodă – CSO Ovidiu a fost amânat la cererea oaspeților.
Clasament: 1. Axiopolis Cernavodă 36p, 2. Sparta Techirghiol 32p, 3. CS Medgidia 30p, 4. CS Năvodari 27p, 5. Portul Constanța 27p, 6. Poseidon Limanu 24p, 7. Victoria Cumpăna 27p, 8. CSO Ovidiu 21p.