duminică, septembrie 8, 2024
spot_img
AcasăSporturiRocadă pe podiumul Ligii a IV-a

Rocadă pe podiumul Ligii a IV-a

Sparta Techirghiol și CS Medgidia au făcut schimb de locuri în clasament, după ce echipa pregătită de Mihai Bălău a câștigat duelul direct din etapa a 16-a

Derby-ul etapei a 16-a le-a adus față în față pe Sparta Techirghiol și CS Medgidia, două dintre echipele aflate pe podiumul clasamentului Ligii a IV-a. Meciul s-a încheiat cu victoria gazdelor cu 2-1, după un joc echilibrat, cu multe faze de poartă și o răsturnare spectaculoasă de rezultat.

Scorul a fost deschis de elevii lui Gelu Hampu, care au marcat prin Rică Encică în prima repriză. În plus, CS Medgidia a avut șansa să mărească diferența până la pauză prin Daniel Dogaru, care a trimis în bară. Dar cele mai multe ocazii le-au aparținut gazdelor, portarul Alexandru Țipu intervenind salvator în câteva rânduri. La reluare, formația antrenată de Mihai Bălău a reușit să egaleze prin Daniel Rusu după o lovitură de colț. Soarta partidei s-a decis pe final, tot în urma unei lovituri de colț, Adrian Radu aducând trei puncte importante pentru formația din Techirghiol.
“A fost un meci frumos, echilibrat, cu multe ocazii, între două dintre echipele bune ale campionatului. Noi am avut multe șanse de a marca în prima repriză, dar portarul advers a apărat extraordinar. Și Medgidia a venit să câștige, a avut două ocazii importante până la pauză, pe una reușind să o fructifice. Reprize a doua a fost mai echilibrată, dar am reușit să ne concentrăm mai bine la fazele fixe, am răsturnat rezultatul și am obținut victoria. Mă bucur că am reușit să le facem față fizic și cred că, per total, am fost echipa mai bună. Știam că vom avea o serie dificilă și, cu excepția jocului cu Cernavodă, unde ne-am propus să facem o figură frumoasă, obiectivul a fost să luăm cât mai multe puncte. Am învins pe Năvodari și Medgidia și sperăm să obținem un rezultat bun și sâmbătă, pe terenul celor de la Poseidon Limanu. Vrem să ne demonstrăm la cel nivel suntem și sperăm să o ținem așa până la finalul campionatului”, a spus antrenorul Mihai Bălău.
“Ne-au lipsit doi jucători importanți, Răzvan Babu și Ionel Comănași, ambii suspendați, iar alții nu au fost complet refăcuți după probleme medicale mai vechi. Nu am avut însă aceeași determinare, parcă am intrat puțin cu nasul pe sus. Adversarii au alergat mai mult, și-au dorit mai mult și i-am și felicitat la final pentru victorie. Am condus la pauză, puteam să avem și un avantaj mai mare, dacă portarul lor nu devia, cu vârful degetelor, în bară, mingea trimisă de Dogaru. Dar, la fel, puteau și ei să marcheze, dacă portarul nostru nu ar fi scos extraordinar câteva mingi. Din păcate, în repriza secundă am cam intrat în jocul lor, pe contre. Însă golurile le-am primit la faze fixe, la două lovituri de colț. Trebuie să câștigăm cele trei meciuri rămase pe finalul acestui an și să sperăm că revenim pe locul 2”, a declarat Gelu Hampu.
Au evoluat echipele – Sparta Techirghiol (antrenor Mihai Bălău): Geancoș – Cr. Matei, Al. Dumitru, Codruț Matei, Curtmemet – Dincă, Măciucă, D. Rusu, Marangoci – C. Ghiță, Ad. Radu. Au mai intrat: Maghiar, Sargilarli; CS Medgidia (antrenor Gelu Hampu): Țipu – D. Comănași, Menlomer, Anton, Teodorof – Al. Sima, Mitroi, Abibula – P. Anghel, Dogaru, R. Encică. Au mai intrat: R. Ion, V. Hristu.
Celelalte rezultate ale etapei: Farul Tuzla – Viitorul Cobadin 0-3, Portul Constanța – Victoria Cumpăna 3-1, Viitorul Pecineaga – Axiopolis Cernavodă, Viitorul Hârșova – CS Năvodari 1-2, Știința ACALAB Poarta Albă – Șoimii Topraisar 2-6, CS Lumina – CS Agigea 0-1, CSO Murtfatlar – CSC Mihail Kogălniceanu 2-2, CSO Ovidiu – Poseidon Limanu 1-0
Clasament: 1. Axiopolis Cernavodă 45p (15j), 2. Sparta Techirghiol 41p, 3. CS Medgidia 39p, 4. Portul Constanța 39p, 5. CS Năvodari 33p, 6. Victoria Cumpăna 30p, 7. CSO Ovidiu 27p (15p), 8. Poseidon Limanu 24p, 9. Viitorul Hârșova 23p.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECENTE

Dublă de argint pentru sportivele de la CSM Constanța la Mondialele de Sambo pe...

0
Campionatele Mondiale de Sambo pe plajă, care au loc în Maroc, la Casablanca, au adus două medalii pentru sportivele de la CSM Constanța în...

A semnat! Căpitanul Farului, Dina Grameni, transferat la Rapid

0
Cele două cluburi au ajuns la un acord, fiind așteptat ca anunțul oficial să fie făcut duminică UPDATE: Transferul a fost confirmat de președintele Rapidului,...

Succese pentru fruntașele Ligii a IV-a în etapa de sâmbătă

0
CS Agigea și Sparta Techirghiol merg umăr la umăr, cu punctaj maxim, urmate de CS Năvodari, care are un meci mai puțin  Etapa a a...

Etapă fără victorie constănțeană în Liga a 3-a

0
Niciuna dintre cele trei reprezentante ale județului de la malul mării nu a reușit să câștige în runda a 2-a din actualul sezon După ce...

Handbaliștii de la CSM Constanța au luat cele 3 puncte la Bacău

0
Echipa pregătită de George Buricea s-a impus pe terenul moldovenilor, în etapa a 2-a a Ligii Naționale  Cu 8 jucători și antrenorul George Buricea veniți...

Fetele de la Farul au ratat calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor

0
Constănțencele au fost învinse de Valerenga, după ce au condus și au beneficiat de superioritate numerică timp de o oră La prima participare din istorie...