Accidentat la ultimul meci oficial din acest an, extrema dreaptă de la CSM Constanța va fi la capacitate maximă în lupta pentru medaliile de argint în Liga Națională
La capătul unei prime părți a sezonului complicată, CSM Constanța a încheiat anul pe locul 2 în Liga Națională, în spatele “ gigantului” Dinamo București. Constănțenii au atins această performanță după o campanie de transferuri echilibrată în vară și în ciuda accidentărilor grave cu care s-au confruntat trei jucători de bază, Ionuț Nistor, Alexandru Andrei și Leon Raso. Primul a revenit pe teren după o lungă absență și a pus umărul la parcursul bun al grupării de pe Litoral, reintrându-și treptat în formă.
Căpitanul constănțenilor a fost operat la coloană la începutul acestui an și a avut nevoie de câteva luni pentru a reveni în circuit. Chiar dacă startul sezonului a fost mai dificil, s-a întors în forță în prim plan și a contribuit din plin la succesele echipei sale. Chiar la ultimul joc oficial din 2022, cu Steaua București, extrema dreaptă în vârstă de 28 ani a ieșit accidentat, acuzând dureri puternice la genunchiul piciorului drept. Din fericire, nu a fost vorba de ceva grav, diagnosticul dat de medici fiind o contuzie puternică și întindere la ligamentele colaterale.
“Încă nu am voie să mă antrenez, dar voi începe să mă pregătesc ușor din primele zile ale lunii ianuarie. Cu siguranță, voi fi sută la sută recuperat la primul meci oficial de anul viitor”, a explicat Ionuț Nistor.
“Depindem doar de noi!”
După 15 etape, constănțenii sunt la două puncte în fața principalei contracandidate în lupta pentru medaliile de argint, CS Minaur Baia Mare. Dar distanța ar fi putut fi mult mai mare, dacă nu scăpau printre degete victoria în meciurile cu HC Gloria Buzău și CSM Focșani.
Ambele partide s-au încheiat la egalitate, CSM Constanța primind goluri pe final. “Pentru câteva secunde, am ratat patru puncte importante. Am fi avut un avantaj mare în lupta pentru locul 2. Nu mai vorbesc despre meciurile cu Minaur Baia Mare și Dinamo București, când am condus mare parte din timp și am pierdut cum am pierdut. Am jucat de la egal la egal peste 50 de minute cu o echipă de nivelul Ligii Campionilor”, a spus căpitanul echipei din orașul de la malul mării.
Campionatul se va relua pe 4 februarie, iar Ionuț Nistor este pregătit de luptă.
“Va fi dificil, dar sunt sigur că vom regla totul și ne vom îndeplini obiectivul. Avem noroc că debutăm cu un meci ușor la Oradea, ultima clasată, iar apoi vin duelurile cu contracandidatele la medaliile de argint, Minaur Baia Mare și CSM București. Nu sunt decisive și trebuie să rămânem concentrați până la final, pentru că se pot pierde puncte și cu echipele mici. Important este că depindem doar de noi și nu stăm la mâna altor rezultate. Și nu uităm de un alt obiectiv, competiția în care am fost mereu în top, Cupa României”, a adăugat internaționalul tricolor.










