joi, septembrie 28, 2023
spot_img
AcasăSporturiBaschetbaliștii de la CSM Constanța au cucerit inimile fanilor

Baschetbaliștii de la CSM Constanța au cucerit inimile fanilor

Performanța spectaculoasă din Cupa României, spectacolul de pe teren și surprizele oferite publicului de clubul constănțean au adus o prezență record în Sala Sporturilor

Organizarea Final 8 al Cupei României a readus baschetul constănțean în prim plan. CSM Constanța a făcut două meciuri senzaționale în fața unor forțe ale campionatului intern, dar, mai important, a oferit un adevărat spectacol adevărat publicului din orașul de la malul mării. Fanii au venit în număr mare la Sala Sporturilor, stabilind un nou record de asistență la un meci de baschet la Constanța în ultimele decenii.

Aportul spectatorilor a fost decisiv în duelul cu Rapid București, din sferturile de finală, câștigat de elevii lui Alex Olteanu după două reprize de prelungiri. Iar atmosfera creată la confruntarea cu principala candidată la cucerirea trofeului și, totodată, liderul Ligii Naționale, CSM CSU Oradea, i-a ajutat pe constănțeni să-și ridice nivelul jocului la înălțimea adversarului.

De la egal la egal

Cotată cu șanse mici la victorie, CSM Constanța a făcut o primă jumătate de meci excelentă. Gazdele au avut un start perfect în semifinală, conducând o bună parte din primul sfert al întâlnirii. Orădenii au reușit să treacă la conducere pe final, dar reușita de 3 puncte a lui Nate Johson din ultima secundă a adus egalitatea, 20-20. Echilibrul s-a menținut și în sfertul secund, în ciuda eforturilor oaspeților de a se distanța, iar la vestiare s-a intrat cu o diferență de un singur punct, 39-38.

Cu un lot mult mai numeros, Oradea a profitat de prospețimea fizică și a părut să preia cârma jocului. Dar nu a reușit să-și creeze un avantaj decisiv după al treilea sfert, constănțenii ținând aproape, 60-56. Distanța a crescut abia în sfertul final, când CSM Constanța l-a pierdut pe Vytenis Cizauskas, care a acumulat cinci greșeli personale. Gazdele au forțat revenirea cu aruncări de 3 puncte, dar planul nu a reușit. Orădenii au câștigat cu 81-73 și s-au calificat în finală. Acolo unde vor da piept miercuri, de la ora 19.00, cu U BT Cluj-Napoca, învingătoare fără probleme în semifinala cu SCM U Craiova, cu 88-64.

Aplaudați la scenă deschisă

În ciuda înfrângerii, baschetbaliștii constănțeni au fost ovaționați de fani, care le-au mulțumit astfel pentru felul în care au luptat pentru fiecare strop de energie. “Despre public am un singur lucru de spus: <Wow>!. Nu am cuvinte, a fost ceva spectaculos pentru Constanța, în primul rând. Cred că merităm o echipă să-i facem fericiți și să vină mereu la sală în număr atât de mare”, a mărturisit antrenorul Alex Olteanu. “Fanii ne-au împins de la spate. A fost o atmosferă care ne-a dat energie și ne-am dorit enorm să câștigăm pentru ei”, a adăugat Nate Johnson.

Pentru CSM Constanța au marcat Nate Johnson 23p, Vytenis Cizauskas 19p, Ștefan Gribinic 12p, Rapolas Ivanauskas 11p, Jakob Cebasek 4p, Vlad Corpodean 2p, Egidijus Mockevicius 2p.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECENTE

Duel strâns în fruntea clasamentului Ligii a IV-a

0
Sparta Techirghiol și CS Medgidia sunt separate de un singur punct, după ce au câștigat în etapa de marți Podiumul clasamentului Ligii a IV-a rămâne...

Alb-albaștrii au pierdut la debutul în Cupa României și l-au supărat pe Hagi

0
Farul a cedat fără drept de apel pe terenul codașei FC Voluntari în primul meci din grupele competiției Campioana României, Farul Constanța, și-a compromis în...

CSM Constanța a dotat Sala Sporturilor cu suprafață de joc de nivelul Jocurilor Olimpice

0
Sportivii constănțeni vor evolua pe același sistem de parchet de sport folosit și în NBA Constanța are cel mai bun sistem de parchet pentru sport...

Farul debutează astăzi în noua ediție a Cupei României

0
Campioana întâlnește în primul meci din grupe, în deplasare, pe CS Voluntari Aflată departe de primele locuri în Superligă după primele 10 etape, Farul Constanța...

Baschetbalistele de la CSM Constanța au câștigat pe terenul rivalei din Arad

0
Echipa pregătită de Alex Olteanu s-a impus în prima manșă din turul inaugural al Cupei României  Vicecampioană națională în premieră în ediția precedentă a Ligii...

Etapă intermediară cu derby la Hârșova în Liga a IV-a

0
Două dueluri între formații neînvinse în acest sezon sunt programate în runda a 9-a a campionatului Programată în această după-amiază, de la ora 17.00, etapa...