luni, martie 16, 2026
spot_img
AcasăSporturiDemonstrație de baschet în Sala Sporturilor

Demonstrație de baschet în Sala Sporturilor

Fetele de la CSM Constanța au zdrobit pe CSTBv CSU Olimpia Brasov în duelul pentru locul 3 în Liga Națională

Considerat un derby pentru locul 3 în Liga Națională, duelul dintre CSM Constanța și CSTBv CSU Olimpia Brașov s-a transformat într-un galop de sănătate pentru gazde. Echipa pregătită de Tatiana Gallova și-a surclasat adversarele în Sala Sporturilor, în meciul disputat sâmbătă, în Sala Sporturilor, în etapa a 19-a. Constănțencele au câștigat cu 87-48, consolidându-și locul pe podium.

Suspansul s-a menținut doar în primul sfert, când brașovencele au dat o replică bună și s-au menținut aproape de gazde, care au avut un avantaj de doar două puncte, 20-18. Până la pauză, diferența s-a mărit considerabil, defensiva constănțeană funcționând perfect în sfertul al doilea. Astfel, CSM Constanța a intrat la vestiare cu un avans consistent, 37-26. Cu Keyona Hayes într-o formă excelentă, echipa din orașul de la malul mării a făcut un sfert al treilea excelent, distanțându-se decisiv, 64-37. În sfertul de final, Tatiana Gallova a apelat și la jucătoarele care au evoluat mai puțin în acest sezon, dar, chiar și așa, CSM Constanța și-a trecut în cont dublul punctelor reușite de brașovence. Cu etape înainte de finalul primei părți a sezonului, constănțencele ocupă locul 3, la trei puncte distanță de FCC Baschet UAV Arad, dar cu un meci mai puțin disputat.

Pentru CSM Constanța au punctat: Keyona Hayes 23p și 10 recuperări, Miljana Dzombeta 16p, Alina Podar 13p, Tereza Vitulova 9p, Dora Ardelean 8p, Paloma Cucu 6p, Bianca Fota 4p, Evelina Petrof 4p, Anisia Croitoru 4p.

Clasament: 1. ACS Sepsi Sic Sfântu Gheorghe 36p, 2. FCC Baschet UAV Arad 33p, 3. CSM Constanța 30p, 4. Rapid București 28p, 5. Olimpia Brașov 27p, 6. Hoya ACS KSE Targu Secuiesc 25p, 7. U Cluj 24p, 8. BC Sirius Muresul Târgu Mureș 23p, 9. Agronomia București 20p, 10. CSM Alexandria 20p, 11. CSM Târgoviște 19p.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.