După ce a încheiat pe locul 8 în clasamentului Ligii a IV-a la finalul anului trecut, Viitorul Hârșova așteaptă cu nerăndare reluarea campionatului. Echipa antrenată de Dorin Bugiulescu și Daniel Uglea a avut la dispoziție o lună și jumătate de pregătire, perioadă în care a disputat și patru meciuri amicale. Astfel, Viitorul a înregistrat două victorii, 2-1 (Moise și A. Grosu) cu echipa juniori mari a clubului și 8-4 cu Unirea Mihail Kogălniceanu (Baciu 2, A. Pelivan, Nicolae, Lazăr, A. Grosu, Popa Ștefan), un egal, 4-4 (Chiriță, Huștea, Dobre și Baciu) cu Victoria Țăndărei, și o înfrângere, 1-4 cu Farul Constanța U17 (A. Pelivan). La capitolul achiziții, cel mai important transfer îl reprezintă venirea golgeterului de la CSO Ovidiu, Paul Lazăr.
Formația din Hârșova are un adversar puternic în primul meci oficial din acest an. Astfel, va juca sâmbătă, în etapa a 20-a, în deplasare, cu revelația acestui sezon, Sparta Techirghiol. “Primul adversar este chiar ocupanta locului secund în clasament, Sparta Techirghiol, formație care în tur ne-a învins cu 3-0 la Hârșova și care în această iarnă s-a întărit serios. Cu toate acestea, băieții noștri vor merge acolo să joace fotbal, așa cum au făcut-o de fiecare dată cu echipele din fruntea clasamentului, și, cu siguranță, o vor face din nou”, a anunțat Viitorul Hârșova.
Obiectiv îndrăzneț
Pentru a doua parte a sezonului, Viitorul se bazează pe următorul lot: portari – Bugiulescu, Uglea, Pârvu, Mircioi, fundași – Oancea, Popa, Moise, Boghian, D. Gheorghe, Chiriță, Ghenu (jr), Memet (jr.), mijlocași – I. Pelivan, Crețu, R. Grosu (jr.), A. Pelivan, Huștea, Ștefan, atacanți – Nicolae, A. Grosu, Lazăr, Dia (jr.) , Baciu, Dache (jr.), Dobre (jr.)
„Ne propunem să urcăm în clasament, un obiectiv posibil și realist fiind cel mult locul 6 de care ne despart 6p, locul 5 fiind extrem de dificil de atins având în vederea distanța de 15p din acest moment. Pe lângă acest obiectiv intermediar, încercăm să formăm o echipă competitivă care în sezonul următor, cu un sprijin financiar pe măsură, să poată să-și propună un loc în topul fotbalului județean. Totodată vom încerca să oferim un fotbal plăcut pentru cei prezenți în tribune și sperăm să vă avem alături de noi în număr cât mai mare”, a transmis clubul din Hâșova.