sâmbătă, aprilie 18, 2026
spot_img
AcasăSporturiCSM Constanța a luat un set pe terenul Stelei

CSM Constanța a luat un set pe terenul Stelei

Voleibaliștii pregătiți de Răzvan Parpală și Florin Voinea au dat o replică bună în primul meci din play-off în fața câștigătoarei sezonului regular

Calificată în premieră între cele mai bune opt echipe din voleiul masculin românesc, CSM Constanța a debutat duminică în play-off-ul Diviziei A1. Echipa pregătită de Răzvan Parpală și Florin Voinea a întâlnit în deplasare câștigătoarea sezonului regular, Steaua București. Constănțenii au plecat cu șansa a doua în confruntarea cu formația din capitală, care câștigase ambele dueluri din prima fază a campionatului.

Gazdele au pornit în forță, dar Valentino Vidoni și colegii săi s-au ținut aproape aproape până de final. Astfel, chiar dacă au cedat primul set, oaspeții au căpătat încredere, iar acest lucru s-a văzut în parțialul secund. Elevii lui Răzvan Parpală și Florin Voinea au condus pe tabela de marcaj, au gestionat foarte bine finalul și au reușit să egaleze situația la seturi.

Steliștii nu au lăsat totuși să le scape meciul din mână și au ridicat nivelul jocului în următoarele două parțiale. În ciuda replicii bune date de CSM Constanța, bucureștenii au controlat duelurile la fileu și s-au impus în final cu 3-1 (25:21, 23:25, 25:19, 25:17). Al doilea meci va avea loc la Constanța, pe 25 martie, și, în cazul unei victorii a gazdelor, decisivul se va disputa la București, pe 1 aprilie.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.