joi, septembrie 28, 2023
spot_img
AcasăSporturiSute de copii au jucat rugby la Năvodari la “Memorialul Petrică Lungu”

Sute de copii au jucat rugby la Năvodari la “Memorialul Petrică Lungu”

Prima ediție a turneului dedicat amintirii reputatului antrenor s-a desfășurat sâmbătă, pe stadionul “Flacăra”

Orașul Năvodari a respirat rugby sâmbătă, peste 400 de copii de la cluburi din toată țara participând la ediția inaugurală a Memorialului “Petrică Lungu”. Turneul, desfășurat pe stadionul “Flacăra” și dedicat amintirii reputatului antrenor, a fost organizat de CS Năvodari și Asociația Județeană de Rugby Constanța, cu sprijinul autoritățile locale și în parteneriat cu Asociația Municipală de Rugby București. Nici măcar ploaia și vremea destul de rece nu au putut strica bucuria micilor rugbyști, o parte dintre ei aflați la prima competiție.

“Ne bucurăm că am reușit să strângem atât de mulți copii la acest turneu. Am ținut să facem o competiție în care să nu avem o ierarhie, pentru că nu ne-au interesat rezultate. A fost un memorial dedicat mentorului nostru, Petrică Lungu, cel care a crescut generații întregi de sportivi. A plouat toată ziua, dar nu a împiedicat desfășurarea evenimentului. Și noi am crescut jucând în orice condiții, pentru că rugby-ul se face în aer liber, pe teren. Vom continua să facem astfel de evenimente, avem și Campionatul Național, plus întrecerea organizată de AMRB București și o competiție pe care o vom organiza pe plajă”, a spus Cristian Husea, antrenorul echipei de rugby seniori CS Năvodari.

“Competiția s-a derulat în cele mai bune condiții, pe o vreme ploioasă, care călește un adevărat rugbist. Au venit și copii de la Iași, Piatra Neamț și București, au jucat rugby și au primit cu toții cadouri din partea organizatorilor. Este un turneu care-și propune să păstreze vie amintirea celui care a fost Petrică Lungu, pentru Năvodari, pentru Constanța și pentru întreg rugby-ul românesc. Parteneriatul dintre AJ de Rugby Constanța și AMRB va da roade pe viitor și ne dorim să vedem acești copii la competițiile importante de seniori”, a adăugat Cristian Cojocaru, vicepreședintele Asociației Județene de Rugby Constanța.

“Copiii au arătat că se bucură de rugby și acest lucru este cel mai important. Nea Petrică Lungu era un om blând, dar ferm și veneam la antrenamente pentru el. Ne plăcea la nebunie să ne antreneze, chiar dacă avea această rigoare. Rugby-ul este un sport destul de dur, unde disciplina ocupă un loc important. Este omul care a reușit să ne insufle dragostea pentru rugby. Și acum, după aproape 50 de ani, le spun copiilor mei despre plăcerea de a juca pe care o avea”, a completat Marcel Giucăl. Revenit acasă după deceniile petrecute în Franța, fostul internațional pregătește echipa sub 14 ani de la CS Năvodari, dar și grupa de copii sub 8 ani de la CSO Ovidiu.

La “Memorialul Petrică Lungu” s-a jucat pe mai multe categorii de vârstă: U8 – CS Năvodari, Steaua București, CSO Ovidiu, Olimpia București, U10 – CS Năvodari, Steaua București, Victoria Cumpăna, U12 – Steaua București, Voința Valu lui Traian, CS Mihail Kogălniceanu, Rugby Academy București, U14 – Grupa I: Steaua București, Tomitanii Constanța, CSO Pantelimon, Grupa II: CSS Unirea Iași, CS Năvodari, Metrorex București; U15 – Tomitanii Constanța, Metrorex București. Rubgy Touch – Olimpia București, RC Venus Rifil Piatra Neamț, Școala Gimnazială “Grigore Moisil” Năvodari. Au arbitrat Robert Diaconescu și Robert Marcu din Năvodari, alături de frații Viorel și Adrian Bujoreanu din Mangalia.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECENTE

Duel strâns în fruntea clasamentului Ligii a IV-a

0
Sparta Techirghiol și CS Medgidia sunt separate de un singur punct, după ce au câștigat în etapa de marți Podiumul clasamentului Ligii a IV-a rămâne...

Alb-albaștrii au pierdut la debutul în Cupa României și l-au supărat pe Hagi

0
Farul a cedat fără drept de apel pe terenul codașei FC Voluntari în primul meci din grupele competiției Campioana României, Farul Constanța, și-a compromis în...

CSM Constanța a dotat Sala Sporturilor cu suprafață de joc de nivelul Jocurilor Olimpice

0
Sportivii constănțeni vor evolua pe același sistem de parchet de sport folosit și în NBA Constanța are cel mai bun sistem de parchet pentru sport...

Farul debutează astăzi în noua ediție a Cupei României

0
Campioana întâlnește în primul meci din grupe, în deplasare, pe CS Voluntari Aflată departe de primele locuri în Superligă după primele 10 etape, Farul Constanța...

Baschetbalistele de la CSM Constanța au câștigat pe terenul rivalei din Arad

0
Echipa pregătită de Alex Olteanu s-a impus în prima manșă din turul inaugural al Cupei României  Vicecampioană națională în premieră în ediția precedentă a Ligii...

Etapă intermediară cu derby la Hârșova în Liga a IV-a

0
Două dueluri între formații neînvinse în acest sezon sunt programate în runda a 9-a a campionatului Programată în această după-amiază, de la ora 17.00, etapa...