Elevii lui Gelu Hampu au pierdut în etapa a 23-a a Ligii a IV-a, dar rămân pe podiumul clasamentului
După trei victorii consecutive, CS Medgidia a pierdut la limită, 1-2, în etapa a 23-a a Ligii a IV-a, pe terenul unei alte candidate la podium, Portul Constanța. Partida s-a desfășurat pe un teren extrem de greu, după o ploaie torențială și a avut câteva decizii de arbitraj controversate. Gazdele au deschis scorul în prima repriză, menținându-și avantajul și la pauză. În repriza secundă, echipa pregătită de Gelu Hampu a egalat prin Alexandru Cojocaru, dar portuarii au mai înscris o dată și au rezistat până la final, chiar dacă oaspeții au avut mai multe șanse de a marca.
“Sunt supărat în primul rând pe echipa mea, pentru că nu am reușit să fructificăm ocaziile pe care ni le-am creat. Am avut vreo 4-5 șanse de a înscrie în prima repriză și, la fel, după pauză. Le-a lipsit concentrarea și pe alocuri și atitudinea, iar adversarii parcă și-au dorit mai mult victoria. Singurul de care sunt mulțumit este căpitanul Marian Megulete, care s-a luptat pe tot parcursul întâlnirii așa cum ar fi trebuit să facă și ceilalți jucători. Suprafața de joc a fost mocirloasă, dar nu este o scuză, trebuia să marcăm mai mult”, a spus antrenorul Gelu Hampu.
Pentru CS Medgidia au evoluat: Tamaș – D. Comănași, Babu, Anton, Teodorof – Al. Sima, Megulete, Mitroi, Al. Cojocaru – Edis Abibula, Rică Encică. Au mai intrat: Țipu, Iftime.
În ciuda înfrângerii, CS Medgidia rămâne pe locul 3 în clasament, iar în etapa viitoare va juca, pe teren propriu, cu Viitorul Cobadin.