Sportivii antrenați de Gabriel Aftenie și Alina Chirilă au obținut rezultate excelente, ducând clubul constănțean pe locul 3 în clasamentul general
După o lungă perioadă de pregătire în sală, pe parcursul iernii, și doar câteva săptămâni pe luciul apei, sportivii secției de kaiac-canoe de la CSM Constanța au participat, la finalul săptămânii trecute, la prima competiție oficială din acest an. Elevii antrenorilor Gabriel Aftenie și Alina Chirilă au luat startul la Cupa României, competiție care s-a desfășurat la Bascov. Formată în mare parte din sportivi tineri, care au fost prezenți și în întrecerile de juniori, delegația constănțeană a obținut rezultate excelente în concursul seniorilor. Grație performanțelor înregistrate, CSM Constanța a ocupat locul al treilea în clasamentul general al cluburilor, după marile forțe Steaua și Dinamo.
Rezultate obținute
Nicoleta Georgiana Belibou și Denisa Nicoleta Șoric, kaiac dublu fete: locul 2 – 200m, locul 2 – 500m, locul 3 – 1000 m
Vasile Valentin Popescu și Iulian Nistor, kaiac dublu băieți: locul 3 – 200m, locul 3 – 500m, locul 4 – 1000m
Andreea Bianca Alexandrov, canoe simplu fete: locul 3 – 200m, loc 3 – 500m, locul 3 – 1000m
Nicoleta Georgiana Belibou, kaiac simplu fete: locul 4 – 1000m
Iulian Nistor, kaiac simplu băieți: locul 6 – 1000m
În urma rezultatelor obținute la Cupa României, Nicoleta Georgiana Belibou a fost convocată și s-a alăturat lotului național de tineret iar Andreea Bianca Alexandrov a fost cooptată la lotul național de juniori 1.