Elevii lui George Buricea au făcut un meci de excepție în fața campioanei și au sărbătorit împreună cu fanii calificarea în Final Four
După două meciuri de campionat în care deciziile arbitrilor au stabilit învingătoarea, CSM Constanța a câștigat derby-ul handbalului masculin românesc în fața campioanei Dinamo București. O victorie senzațională, obținută într-un meci eliminatoriu, în sferturile de finală ale Cupei României. Și o primă înfrângere în actualul sezon pe plan intern pentru echipa de milioane de euro a bucureștenilor. Dar, în primul rând, o calificarea spectaculoasă pentru Constanța în Final Four-ul competiției.
Încurajați de un public fantastic, constănțenii au trecut peste orice rămășiță a meciului pierdut în urmă cu patru zile, tot în Sala Sporturilor. Nici urmă de oboseală, au dat totul pe teren în fața unui adversar mai proaspăt fizic, cu o bancă lungă și doi jucători care nu evoluaseră în campionat. Startul a fost echilibrat, dar o serie de greșeli copilărești din partea gazdelor a făcut ca Dinamo să se ducă la patru goluri diferență. Cu avantaj pe tabela de marcaj, oaspeții s-au așteptat ca adversarii să pice, măcar din punct de vedere moral. Dar efectul a fost invers.
În timp ce George Buricea suferea în tribună, exilat de federație, colaboratorii săi au făcut o mutare inspirată, aruncându-l în luptă pe Gabi Ilie. Iar interul chemat sub tricolor a făcut un meci senzațional. Alături de el, Alexandru Andrei, pe extrema stângă, și portarul Dan Vasile, au format nucleul care a dat semnalul revenirii. Iar constănțenii nu doar că au recuperat deficitul, ci au încheiat prima repriză în avantaj, 16-14.
Perfecți în apărare
Startul celei de-a părți a meciului a fost la fel de echilibrat, dar câteva erori au dus la o nouă răsturnare de situație. Bucureștenii au trecut din nou la conducere, la limită, însă doar pentru scurt timp. Apărarea constănțeană, cu Liviu Caba de netrecut, a funcționat perfect. Dan Vasile a parat aruncările oaspeților și a marcat din poartă în poartă, iar Irakli Chikovani a fructificat repunerile rapide, cu goluri de la jumătatea terenului. În atac, Gabi Ilie a avut procentaj maxim la aruncări, în timp ce Alexandru Andrei a fost letal de pe extremă.
Bucureștenii s-au lamentat, acuzând arbitrajul, apoi au apelat la un truc murdar, pentru care au primit două eliminări de 2 minute consecutive. Mai întâi, Nicușor Negru, de pe partea stângă, a aruncat la nivelul capului lui Dan Vasile. Apoi, Valentin Ghionea, supărat că portarul constănțean a simulat o lovitură în figură, l-a lovit direct cu mingea în față. Nici măcar aceste gesturi nu i-au speriat pe elevii lui George Buricea. Cu două minute înainte de final, CSM Constanța s-a dus la cinci goluri în față, un avans pe care multe echipe de top din Europa nu l-au avut în fața dinamoviștilor în confruntările din Liga Campionilor. Ultimele zeci de secunde au fost haotice, constănțenii fiind deja relaxați cu gândul la victorie. Au venit trei reușite consecutive ale oaspeților, dar era deja prea târziu.
Final Four la Constanța?
Finalul a venit cu o explozie de bucurie din partea jucătorilor constănțeni, în uralele fanilor, care au sărbătorit împreună calificarea. “Suntem foarte fericiți că am câștigat, am jucat cu sufletul. Cu multă determinare și o poartă foarte bună, am reușit să-i învingem. Dacă am eliminat cea mai bună echipă din România, care ne reprezintă în Liga Campionilor, ar trebui să câștigăm Cupa României. Dar vom vedea ce va fi la Final Four”, a spus Alexandru Andrei. “Toți am jucat până la epuizare și asta s-a văzut și pe tabelă, și pe teren, și în tribună. După meciul din campionat, am fost foarte supărați că putem pierde locul al doilea. Așa că am fost foarte montați și concentrați pentru jocul din Cupă. Pentru noi este important să aducem trofeul la Constanța, mai ales că am eliminat Dinamo. Mulțumim fanilor că sunt mereu alături de noi”, a declarat principalul marcator, Gabi Ilie.
Alături de CSM Constanța, în Final Four s-au mai calificat Minaur Baia Mare și CSU Suceava, a patra echipă urmând să fie decisă la meciul Potaissa Turda – CSM București. Unul dintre orașele celor patru va găzdui Final Four-ul, cele mai mare șanse avându-le Baia Mare și Constanța.