vineri, februarie 6, 2026
spot_img
AcasăSporturiDerby cu final caritabil între CS Năvodari și CS Medgidia

Derby cu final caritabil între CS Năvodari și CS Medgidia

Sâmbătă, la meciul din etapa a 29-a a Ligii a IV-a, se va desfășura o acțiune umanitară menită să-l sprijine fotbalistul Iulian Voinea, victima unui grav accident de circulație

Stadionul “Flacăra” din Năvodari găzduiește sâmbătă, de la ora 13.00, derby-ul etapei a 29-a a Ligii a IV-a. Gazdele de la CS Năvodari, aflate pe locul 4, cu 63 de puncte, primesc vizita celor de la CS Medgidia, ocupanta poziție a treia în clasament. Echipa pregătită de Constantin Funda își joacă ultima șansă la o clasare pe podium, orice alt rezultat în afara victorie spulberând orice speranțe în acest sens. De partea cealaltă, elevii lui Gelu Hampu se luptă pentru locul secund și vin după o victorie spectaculoasă pe teren propriu în fața liderului Axiopolis Cernavodă.

Meciul are însă și un caracter caritabil, fiind însoțit de o acțiune menită să-l ajute pe fostul fotbalist al gazdelor, Iulian Voinea. Tânărul în vârstă de 26 de ani a fost implicat într-un grav accident de circulație, în urmă căruia a rămas cu sechele. Jucător la Gloria Albești, în Liga a 3-a, dar și caporal angajat la Baza Aeriană 57 Mihail Kogălniceanu, Iulian a început un proces de recuperare costisitor și de lungă durată. Cu ocazia derby-ului de sâmbătă, se va organiza o tombolă cu articole sportive, fondurile strânse urmând să fie donate pentru a acoperi o parte din costurile recuperării. Acțiunea, susținută de Decathlon, se va desfășura pe durata a patru ore, incluzând și meciul de juniori, care începe la ora 11.00, sub stindardul “Împreună pentru Iulian Voinea”. Tragerea la sorți a desemna câștigătorii tombolei va avea loc pe stadion, la finalul întâlnirii, în jurul orei 15.30.

Toți cei care au posibilitatea să-l sprijine financiar pe Iulian o pot face prin contul deschis la Banca Transilvania pe numele Voinea Iulian – RO81BTRLRONCRT0386869701.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.