marți, octombrie 3, 2023
spot_img
AcasăSporturiCSM Constanța a făcut primul pas către promovarea în Divizia A1

CSM Constanța a făcut primul pas către promovarea în Divizia A1

Voleibalistele pregătite de Radu Began și Florin Voinea au câștigat primul meci din turneul de la Brașov, după o revenire incredibilă

Voleiul feminin constănțean este din ce în ce mai aproape de revenirea în prima ligă. Fetele de la CSM Constanța s-au impus în primul meci al turneului de promovare în Divizia A1, care are loc la Brașov, după o revenire senzațională. Fetele pregătite de Radu Began și Florin Voinea au câștigat în fața uneia dintre principalele contracandidatele, CSU Medicina Târgu Mureș, cu 3-2. Primul sfert a fost unul echilibrat și s-a mers în prelungiri, unde ardelencele au fost mai exacte, preluând astfel conducerea pe tabela de marcaj, 26-24. Constănțencele au acuzat șocul și au cedat și al doilea set, de această dată clar, 25:15.

Conduse cu 2-0, elevele lui Radu Began și Florin Voinea au scăpat de trac, mai ales că nu mai aveau ce pierde, și au reintrat în joc. Setul al treilea a fost dominat clar de CSM Constanța, care a redus din handicap, câștigându-l cu 25:15. Soarta meciului s-a decis în setul al patrulea, când CSU Medicina Târgu Mureș a condus pe toată desfășurarea acestuia, ajungând să aibă șase mingi de meci, 18:24. Constănțencele au avut însă o serie formidabilă și au egalat, spre stupoarea adversarelor. Au mai salvat două mingi de meci, apoi au profitat de prima șansă și au încheiat setul, 28:26. Cu moralul la cote înalte, fetele au câștigat fără probleme setul decisiv, cu 15:6, bifând un succes care părea imposibil la un moment dat.

Grație acestei victorii, CSM Constanța a devenit marea favorită la promovare, ținând cont că primele două clasate fac pasul către prima ligă. Sâmbătă, de la ora 13.30, constănțencele întâlnesc pe CSU Hygienium Galați, iar duminică, ora 16.00, dau piept cu gazdele de la Corona Brașov.

 

 

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECENTE

Farul se întoarce în forță în lupta pentru play-off

0
Campioana României a urcat în clasamentul Superligii, după două victorii consecutive  După un început greoi de campionat, Farul pare să-și fi reglat mecanismele, date peste...

Surorile Țurcanu, de la CSO Ovidiu, au strălucit la Campionatele Naționale de haltere sub...

0
Sportivele antrenate de Eduard Simineanu au cucerit 6 medalii la competiția desfășurată în Sala de Sport din Ovidiu  Săptămâna această, timp de trei zile, Sala...

Axiopolis Cernavodă vrea să „recolteze” astăzi încă 3 puncte

0
Elevii lui Petre Grigoraș întâlnesc, pe teren propriu, pe Recolta Gheorghe Doja  După înfrângerea suferită la Călărași, Axiopolis Cernavodă revine astăzi pe teren propriu. Echipa...

Derby la Medgidia în etapa a 10-a a Ligii a IV-a

0
Elevii lui Gelu Hampu țintesc a șaptea victorie consecutivă  Etapa a 10-a a Ligii a IV-a, care are loc astăzi, programează noi meciuri tari în...

Titlu național pentru luptătoarea de la CS Medgidia, Gabriela Nedelcu

0
Sportiva de la CS Medgidia, Gabriela Nedelcu, este noua campioană României la categoria de vârstă sub 15 ani, reușind să urce pe cea mai...

Handbaliștii de la CSM Constanța joacă derby-ul etapei la Baia Mare

0
Băieții lui George Buricea întâlnesc sâmbătă tradițională rivală HC Minaur, în cele mai tare meci al rundei a 6-a a Ligii Naționale  După ce a...