Micii fotbaliști pregătiți de Vasilică Cristocea au încheiat pe locul 6 întrecerea națională rezervată comunelor și satelor din România
Calificată la turneul final al Cupei Satelor, pentru a treia oară în tot atâtea ediții ale competiției, Victoria Cumpăna a avut o evoluție onorabilă la întrecerea disputată în localitatea Baia de Fier din județul Gorj. Echipa de juniori sub 13 ani antrenată de Vasilică Cristocea a ocupat locul 6 la evenimentul organizat de Federația Română de Fotbal și considerat cel mai amplu proiect de scouting în mediul rural, formațiile participante reprezentând satele și comunele de pe întreg teritoriul României.
După ce au câștigat trofeul pe regiunea de Sud-Est a țării, micii fotbaliști din Cumpăna au fost la un pas de calificarea în semifinale. Elevii fostului jucător de la Farul Constanța s-au clasat pe locul 3 în faza grupelor, după două rezultate de egalitate, 1-1 cu Maieru (Bistrița-Năsăud) și 0-0 cu Ruginoasa (Iași), și o înfrângere, 0-4 în fața campioanei Dumbrăvița (Timiș). În meciul pentru locurile 5-6, au cedat la limită, 0-1, în disputa cu Mârșani (Dolj).
“A fost o experiență frumoasă și sunt bucuros, în primul rând, pentru copii. Au avut o atitudine bună, păcat că nu am reușit să ne calificăm în semifinale. Avem niște condiții extraordinare la Cumpăna și mulțumim Primăriei, doamnei Primar Mariana Gîju și domnului director al clubului, Ion Răuță. Noi ne facem meseria, îi învățăm și încercăm să scoatem fotbaliști pe care să-i trimitem spre Academia Hagi”, a spus antrenorul Vasilică Cristocea.
Comuna Cumpăna este singura comună care se poate mândri cu participarea în toate cele trei faze finale, desfășurate de la lansarea competiției. Delegația comunei Cumpăna prezentă la Baia de Fier a fost condusă de viceprimarul Florin Neagu și de directorul Clubului Sportiv Victoria Cumpăna, Ion Răuță. De asemenea, peste 20 de părinți au însoțit portivii, pe cheltuiala proprie, în această deplasare și i-au susținut la fiecare meci.