CS Năvodari, CS Flamingo și Axiopolis Ceenavodă joacă pentru Petre Petecilă, un tânăr care a suferit un accident grav
Echipa de volei a CS Năvodari invită sâmbătă, de la ora 10:00, toți năvodărenii în tribunele Sălii Sporturilor din Năvodari pentru a asista la „Turneul Speranței”, o acțiune caritabilă în sprijinul lui Petre Petecilă. Alâturi de formația gazdă, la această competiție vor participa alte două echipe, CS Flamingo Constanța și CS Axiopolis Cernavodă.
Petre este un tânăr din Năvodari, care, în urma unui nefericit accident, și-a fracturat coloana în două locuri. Deși șansele de a mai merge erau inexistente, Petre nu a renunțat, a luptat din greu și a făcut progrese uriașe, într-un timp scurt.
„Este rândul nostru să punem umărul la recuperarea lui, printr-o simplă donație. Haideți la meci să-l ajutăm să meargă din nou! Orice om contează, orice sumă contează! Împreună pentru Petre! Urnele se vor regăsi în tribune Sălii Sporturilor din Năvodari. Poți dona și online: RO75 RBCB 0653 0395 7060 0001 sau în contul Asociației „Prizoniwrul destinului” – RO35 RNCB 0170 1752 3204 0001”, a anunțat clubul năvodărean.










