vineri, septembrie 22, 2023
spot_img
AcasăSporturiCS CFR TTS Arsenal Inel II Constanța, în topul minifotbalului românesc

CS CFR TTS Arsenal Inel II Constanța, în topul minifotbalului românesc

“Tunarii” au cucerit al patrulea titlu consecutiv și s-au clasat în primele 12 echipe la întrecerea campioanelor județene din toată țara

Campioană în ultimele patru ediții ale campionatului de minifotbal pe Constanța, CS CFR TTS Arsenal Inel II Constanța a devenit cea mai galonată formație de pe plan local. Ultimul titlu a fost însă cu emoții, “tunarii” asigurându-și trofeul celei de-a 14 ediții în ultima etapă. Mai mult, au obținut punctul decisiv în derby-ul cu ACS TMV Ovidiu, încheiat la egalitate, 6-6, după o revenire de senzație. Astfel, echipa condusă de pe banca tehnică de Constantin Caracostea și-a asigurat prima poziție, cu 59 de puncte, fiind urmată de ACS TMV Ovidiu, cu 57 de puncte, ultima treaptă a podiumului fiind ocupată de Săgeata Stejaru. Doi jucători au primit și premii individuale, Mihai Moraru fiind desemnat cel mai bun portar al competiției, iar Cezar Beșleagă cel mai bun jucător al campionatului.

Lotul învingătoarei: Mihail Moraru, Adrian Lungu și Bogdan Oarză – portari, Ștefan Soldat, Bogdan Evdochim, Adrian Benciu, Alexandru Ghiță, Marius Jalbă, Cezar Beșleagă, Alexandru Vieru, Mihai Zugravu, Edis Abibula, Cristian Crecan și Tănase Halep. În turul campionatului au mai evoluat Ionuț Florea, Mario Dosoftei, Cătălin Mazilu și Cosmin Trandafir. Staff-ul campionilor a fost alcătuit din Constantin Caracostea, Marius Păuna, Răzvan Sărăcin, Tunceai Asim și Ionuț Caracostea.

Evoluție bună în Superligă

Grație acestei performanțe, CS CFR TTS Arsenal Inel II Constanța a participat din nou la Superliga României, competiție la care sunt prezente campioanele tuturor județelor și care a avut loc la Iași, la finalul săptămânii trecute. “Tunarii” au câștigat Grupa A, cu două victorii, 10-0 cu ACS Sporting Tigers Vaslui (goluri Tănase Halep 3, Mihai Zugravu 2, Bogdan Evdochim, Cezar Beșleagă, Adrian Benciu, Fineas Roată și un autogol) și 5-1 cu FC Bucovina Botoșani (goluri Mihai Zugravu 3, Cezar Beșleagă, Marius Jalbă), și un egal, 3-3 cu ACS Arsenal Iași (Edis Abibula 2 și Tănase Halep), 1-2 la lovituri de departajare.

Din păcate, constănțenii au dat piept în optimile de finală cu una dintre favoritele la câștigarea trofeului, ACS Luxury Team București, în fața căreia au cedat cu 2-0. În turneul pentru locuri 9-16, au învins din nou pe FC Bucovina Botoșani, cu 4-2 (Mihai Zugravu, Cezar Beșleagă, Alexandru Ghiță, Edis Abibula), dar au pierdut duelul cu ACS Raal Bistrița, cu 1-2 (gol Edis Abibula).

Au evoluat la Iași: Mihail Moraru și Adrian Lungu – portari, Ștefan Soldat, Bogdan Evdochim, Adrian Benciu, Marius Jalbă, Alexandru Ghiță, Cezar Beșleagă, Edis Abibula, Fineas Roată, Mihai Zugravu și Tănase Halep. Staff-ul campionilor la Superliga României a fost alcătuit din Constantin Caracostea, Marius Păuna și Ionuț Caracostea.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECENTE

Karateka de la CSO Ovidiu au cucerit 5 medalii la International Open Ashihara Karate

0
Elevii sensei-ului Ștefan Ghițulescu au obținut o medalie de aur, 3 de argint și una de bronz Sportivii de la CSO Ovidiu au cucerit 5...

Sportivii de la CS Medgidia au cucerit trei trofee ale Cupei României la Semi-Kempo

0
Palmaresul elevilor sensei-ului Ionel Crînguș la competiția de la București a fost completat de alte două medalii de bronz Sportivii de la CS Medgidia au...

A 15-a ediție a H3RO Mamaia are loc sâmbătă și duminică

0
Competiția de triatlon finanțată de Primăria Constanța aduce la start cei mai buni sportivi tricolori  Cel mai tare concurs de triatlon din Estul Europei, H3RO...

Victorie-record în deplasare în Liga a V-a

0
Sport Prim Oltina a marcat de 14 ori la Deleni, dar în fruntea celor trei serii se află Litoral Sport Corbu, Constructorul Topraisar și...

Start perfect de campionat pentru handbaliștii de la CS Medgidia

0
Echipa pregătită de Adrian Georgescu și Ionuț Deli-Iorga a început noul sezon cu o victorie pe teren propriu Cu obiectivul declarat de a promova în...

Șoimii din Cernavodă au zdrobit pe Înainte Modelu în Liga a 3-a

0
Elevii lui Petre Grigoraș au bifat a doua victorie consecutivă și au urcat în prima jumătate a clasamentului Seriei a 3-a După startul ghinionist de...