luni, februarie 17, 2025
spot_img
AcasăSporturi"Ovidiu va deveni un pol de putere în artele marțiale!"

„Ovidiu va deveni un pol de putere în artele marțiale!”

Prezent la Cupa Ovidiu la karate Ashihara, secretarul general al Federației Române de Arte Marțiale, Petre Bulmaga, a felicitat autoritățile locale pentru implicarea în dezvoltarea sportului de masă și de performanță

Sala de Sport din Ovidiu a găzduit duminică a cincea ediție a Cupei Ovidiu la Karate Ashihara, competiția care a adus la start peste 200 de sportivi de toate vârstele de la 12 cluburi din țară. Evenimentul, organizat de CSO Ovidiu și Primăria Ovidiu, a fost inclus în calendarul Federației Române de Arte Marțiale și s-a desfășurat după toate standardele de top. De altfel, în premieră, a fost folosit softul de la Campionatul Național și a beneficiat de prezența corpului de arbitraj. Prezent la Ovidiu, secretarul general al federației, Petre Bulmaga, s-a arătat încântat de organizarea unui concurs de asemenea anvergură și a declarat că Ovidiu devine un adevărat pol de putere în artele marțiale din România.

– Ediția din acest an a Cupei Ovidiu a stabilit un nou record de participare. Cum vi se pare competiția?
– Ne bucurăm să avem atât de mulți participanți. Încurajăm în permanență aceste evenimente pe plan local, pentru că, în felul acesta, sportivii capătă experiență. Este prima competiție la nivel național care are o categorie de începători, ceea ce înseamnă că îndeamnă și atrage spre acest sport cât mai mulți practicanți. Este foarte important pentru noi. În primă fază, cei care vin la antrenamente o fac mai mult pentru mișcare și să învețe câteva combinații și trebuie împinși un pic de la spate pentru a vrea mai mult. Una dintre metode este de a organiza o competiție și de a-i pune un adversar pe măsura ori. Dacă le dai o sarcină prea mare, atunci îi sperii sau îi determini să nu mai vină la următoarele concursuri. Sensei Ștefan Ghițulescu a avut o idee foarte bună să introducă în calendar și o categorie pentru începători. În acest fel, deși este vacanță, avem peste 200 de participanți. Sperăm că va da roade, pentru că este o etapă importantă în viața unui sportiv. Pentru cei avansați, reprezintă o verificare utilă. Unii dintre cei prezenți fac parte din lotul național pentru Campionatul Mondial din Japonia, din luna noiembrie. Aceste competiții aduc un plus valoare sportivului, dar și pentru cei care facem selecție. Îi vedem cum se comportă, ce ar mai trebui corectat și ce avem de făcut pe viitor.

– CSO Ovidiu a obținut rezultate foarte bune în ultima perioadă și are un sportiv în lotul național pentru Campionatul Mondial.

– Am aproape 30 de ani în această ramură și am văzut cum s-au născut centre și poli de putere în țară. Și cred că Ovidiu va deveni un pol de putere în artele marțiale într-un timp destul de scurt, pentru că are infrastructură, are potențial și se apleacă asupra artelor marțiale. Multe unități administrative teritoriale investesc bani doar în fotbal sau alte sporturi de echipă, iar ceea ce înseamnă arta marțială este lăsată pe ultimul loc. Îl felicit pe domnul Primar George Scupra că are deschidere în acest sens, a făcut această secție de arte marțiale la CSO Ovidiu și, în doar câțiva ani, are deja rezultate remarcabile. Clubul din Ovidiu organizează o astfel de competiție, în timp ce alte cluburi cu o vechime de peste 20 de ani care nu au reușit acest lucru. Este foarte important ca autoritățile locale să susțină copiii. Avem probleme cu obezitate, cu copiii care stau foarte mult pe tablete și telefoane, cu educația și disciplina lor, iar arta marțială ajută la rezolvarea lor.

– Ce șanse la medalii are România la Campionatul Mondial din Japonia?

– În general, România se află în primele trei țări în ramura de sport Ashihara. La această ediție, fiind organizată în Japonia, ne așteptăm să vină mai multe țări din Asia. Până acum, nu prea participau în Europa, pentru că erau costuri destul de mari. Dacă structura țărilor participante nu se modifică, consider că vom rămâne în primele trei. Dacă o să apară și alte țări, va fi foarte dificil. Va trebui să vedem la fața locului cum ne adaptăm și ce avem de făcut. Până atunci, ne vedem de pregătirea centralizată, indiferent cine vor fi adversarii noștri. Pentru că se organizează în Japonia, toți își doresc să devină campioni mondiali și ar fi o mândrie pentru oricare dintre sportivi să reușească acolo unde s-a înfiiințat această ramură, Ashihara. Din punct de vedere emoțional, va fi un eveniment aparte.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECENTE

11 jucătoare de la Farul, convocate la naționalele de senioare

0
Campioana dă 6 jucătoare la reprezentativa României pentru primele două meciuri din Liga Națiunilor După disputarea primei etape din play-off, Superliga feminină de fotbal se...

Cadetele de la CSM Constanța s-au calificat la turneul semifinal de Elită cu punctaj...

0
Voleibalistele antrenate Bianca Cojocaru și Alexandra Trică au câștigat toate meciurile disputate în prima fază a Campionatului Național  După ce a câștigat titlul de campioană...

Baschetbaliștii de la Axiopolis Cernavodă, campioni județeni la Olimpiada Națională a Sportului Școlar

0
Disputată duminică, finala fazei județene a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar i-a adus pe teren pe juniorii de la echipe de baschet ale Axiopolis...

Mihai Ochiuleț, director CSM Constanța: „O victorie mare, care ne arată că nu banii...

0
Oficialul constănțean le-a transmis transmis un mesaj de mulțumire baschetbalistelot, adăugând că victoria de la Sfântu Gheorghe reprezintă cel mai recent exemplu despre cum...

Succes entuziasmant pentru handbaliștii de la CS Medgidia în turneul de promovare

0
Echipa pregătită de Adrian Georgescu și Ionuț Deli-Iorga a învins categoric pe CSM Oradea în lupta pentru accederea în Liga Națională La primul meci pe...

VICTORIE IMENSĂ! Baschetbalistele de la CSM Constanța s-au impus la Sfântu Gheorghe!

0
Echipa pregătită de Alina Șerban și Norbert Kovasch a câștigat pe terenul marilor rivale de la Sepsi și rămân în cursa pentru podium în...