joi, noiembrie 7, 2024
spot_img
AcasăSporturiFarul și-a scris miercuri un capitol strălucitor din istoria sa centenară

Farul și-a scris miercuri un capitol strălucitor din istoria sa centenară

Băieții lui Gheorghe Hagi au câștigat duelul cu Sheriff Tiraspol la primul meci al alb-albaștrilor în Liga Campionilor 

Debutul în Liga Campionilor nu a venit tocmai bine pentru Farul. Mulți accidentați, printre care două piese de bază, Ionuț Larie și Constantin Grameni. Vreo șapte jucători care nu au făcut pregătirea centralizată, primind câteva zile libere după meciurile de la echipele naționale. Plus noii veniți, care nu au avut timp să se acomodeze cu stilul de joc al alb-albaștrilor. Și ca imaginea să fie completă, probabil cel mai tare adversar pe care-l putea întâlni. Sheriff Tiraspol, prezentă în optimile Conference League în sezonul trecut. Singurele avantaje au fost terenul propriu și atmosfera incredibilă creată de suporteri.

Dar Gheorghe Hagi nu s-a speriat. A căutat soluții, a analizat amicalele disputate de campioana Moldovei și a ales cea mai bună partitură. Conștient de limitele fizice ale băieților săi, a mizat pe un start în forță. Presing agresiv, pase între linii și zvâcnire rapide pe contraatac. Iar jocul i-a dat dreptate, cu două ocazii imense ale Adrian Mazilu. Puștiul de 17 ani s-a pierdut în fața portarului și a fost blocat de fiecare dată. Treptat, moldovenii au echilibrat partida, dar tot Farul a rămas vioară întâi până la pauză.

Iar începutul reprizei secunde a adus mult așteptatul gol. Kiki a pătruns prin fundașii adverși și a trimis la colțul lung. Nu a fost cea mai curată execuție, dar mingea s-a dus țopăind în plasă. Oaspeții au reacționat rapid și au avut câteva șanse mari de a egala. Dar intervențiile spectaculoase ale portarului Marian Aioani și imprecizia atacanților au păstrat tabela de marcaj neschimbată. Ultimul sfert de oră a însemnat o apărare eroică, betonată de schimbările lui Hagi. Iar plusul de energie venit de la fani, care au și-au încurajat admirabil favoriții, le-a dat alb-albaștrilor puterea de a rezista până la ultimul fluier. Ba chiar a venit și șansa unui al doilea gol, însă lovitură liberă a lui Borgnino a ratat de puțin țintă.

În uralele publicului, constănțenii au sărbătorit prima victorie în Liga Campionilor. Cu moderație, pentru că returul de la Tiraspol nu se anunță ușor. Dar Farul are prima șansă la calificare în perspectiva duelului din 28 iulie.

Au evoluat pentru Farul: Aioani – Kiki, Boli, M. Popescu, Borza (70 Sîrbu) – Artean, Nedelcu, Băluță (58 Queiros) – Mazilu (70 Sali), Alibec (83 Gustavo), Rivaldinho (58 Borgnino).

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECENTE

Farul a pierdut în Serbia, dar merge în turul al treilea al UEFA Youth...

0
Puștii antrenați de Stelian Banoti se vor duela în faza următoare a competiției cu Dinamo Zagreb Campioni în competiția internă de tineret, puștii de la...

Selecționerul George Buricea și 8 jucători de la CSM Constanța încep cursa pentru Euro...

0
Naționala masculină de handbal a României joacă joi, pe terenul Portugaliei, în prima partidă din Grupa a 8-a Cu antrenorul de la CSM Constanța, George...

Situații diferite pentru liderele celor trei serii ale Ligii a V-a în etapa de...

0
Litoral Sport Corbu a pierdut primele puncte din acest sezon, Gloria Albești și-a amânat meciul, iar Viitorul Cobadin 2 a bifat a zecea victorie...

Medalii europene de bronz pentru halterofilul constănțean Darius Tătaru

0
Sportivul de la CS Farul Constanța, Darius Tătaru, a realizat o performanță spectaculoasă la Campionatele Europene de haltere U20, desfășurate la finalul săptămânii trecute...

CSM Constanța readuce miercuri FIBA Europe Cup în Sala Sporturilor

0
Băieții lui Dan Fleșeriu se duelează cu elvețienii de la Fribourg Olympic în a cincea rundă din Grupa C Sala Sporturilor din Constanța va fi...

Puștii de la Farul luptă miercuri pentru un loc în turul al treilea al...

0
Alb-albaștrii joacă returul pe terenul sârbilor de la IMT Novi Belgrad, după ce s-au impus cu 2-0 în prima manșă  Campioana României din Liga de...