miercuri, ianuarie 21, 2026
spot_img
AcasăSporturiFarul debutează în condiții speciale în noul sezon al Superligii

Farul debutează în condiții speciale în noul sezon al Superligii

Managerul tehnic al constănțenilor, Gică Hagi, va trimite în teren rezervele împotriva celor de la FC Hermannstadt

Între cele două meciuri din Liga Campionilor cu Sheriff Tiraspol, Farul debutează în noul sezon al Superligii. Campioana României întâlnește sâmbătă, de la ora 18.30, în deplasare, pe FC Hermannstadt, în prima etapă a campionatului. În mod normal, băieții lui Gică Hagi ar fi plecat din postura de favoriți, dar situația este una diferită în urma participării în cupele europene.

Managerul tehnic al alb-albaștrilor a decis să-i menajeze pe titularii din prima manșă a duelului cu moldovenii, în perspectiva returului programat marți. În aceste condiții, Farul va aborda jocul cu o formulă de echipă improvizată, în care își vor găsi locul jucătorii transferați în această vară și tinerii promovați din Academie. În plus, ar putea prinde minute și căpitanul Ionuț Larie, care s-a antrenat alături de colegii săi după accidentarea suferită în finalul sezonului trecut.

Chiar și așa, constănțenii speră să scoată un rezultat pozitiv la Sibiu și să se revanșeze după eșecul drastic din returul campionatului precedent.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.