Elevii lui George Buricea se vor pregăti timp de aproape două săptămâni la Sfântu Gheorghe
După o săptămână de acomodare la efort la Constanța, handbaliștii de la CSM Constanța încep duminică stagiul de pregătire centralizată din această vară. Elevii lui George Buricea se vor antrena până pe 5 august la Sfântu Gheorghe, unde vor disputa și trei meciuri amicale. Astfel, constănțenii vor întâlni trei formații din Liga Națională, Steaua București, pe 28 iulie, Universitatea Cluj, pe 2 august, și HC Buzău, pe 5 august.
Spre deosebire de vara anului trecut, George Buricea are la dispoziție întreg lotul, chiar și pe Marin Vegar, revenit după o accidentare.
Bosniacul este pe ultima parte a recuperării, în urma operației la umăr suferită la finalul sezonului trecut. „Băieții sunt dornici de muncă, mai ales că am avut o pauză lungă. Cam într-o lună va fi la sută la sută și Vegar, dar mă bucur că îi am pe toți pe teren. Este plecat să vezi că avem lotul întreg, nu ne mai lovim de situația anul trecut, când ne rămăseseră puțini jucători din cauza accidentărilor. Sper să rămânem așa până la finalul pregătirilor. Sunt foarte încrezător în ce va urma, deși începem sezonul tare, cu 4 meciuri în 8-9 zile”, a spus George Buricea.










