sâmbătă, iunie 6, 2026
spot_img
AcasăSporturiFarul a pierdut la Ploiești după un final nebun

Farul a pierdut la Ploiești după un final nebun

Echipa lui Gică Hagi a înregistrat două înfrângeri consecutive în Superligă 

Meciurile din Europa par să lase o urmă dură la Farul Constanța, care a pierdut din turație în Superligă. După un debut cu două victorii norocoase, băieții lui Gică Hagi au bifat două înfrângeri consecutive. Mai întâi, cu Poli Iași, pe teren propriu, apoi cu Petrolul Ploiești, în deplasare, cu 3-2. Ultima a venit duminică, după un meci care i-a dus pe fanii alb-albaștrilor de la agonie la extaz și invers. Ca și în precedentele runde, managerul tehnic al constănțenilor nu a jucat cu echipa obișnuită. De această dată, a odihnit însă mai puțini titulari. I-a lăsat în afara lotului pe Denis Alibec, Adrian Mazilu și Andrei Borza, în timp ce Marian Aioani și Tudor Băluță. În plus, nici Constantin Budescu nu a prins lotul, fiind protejat de reacția fanilor gazdelor, ținând cont că doar ce a sosit la Constanța chiar de la Petrolul.

Chiar și așa, Farul nu a jucat mare lucru în prima repriză. Rivaldinho a fost din nou absent, în timp ce Enes Sali este departe de forma din sezonul trecut. Mijlocul nu a a ajutat mai mult și, chiar dacă au avut posesia, alb-albaștrii au tremurat la contrele ploieștenilor. Repriză secundă a început și mai prost pentru echipa lui Gică Hagi, Petrolul deschizând scorul prin Jair, după o fază suspectată de ofsaid, dar clarificată de VAR. Mai mult, Gicu Grozavu a mărit diferența cu un șut la colțul lung, la care Alex Buzbuchi nu a mai avut ce face.

Managerul tehnic al constănțenilor a făcut două mutări ofensive, iar Farul a profitat de retragerea prematură a adversarilor. Mateus Santos a redus din handicap, cu o execuție inteligentă din careu, iar minunea s-a produs în ultimul minut. Nicolae Carnat a reacționat rapid după o minge deviată și a trimis în plasă, restabilind egalitatea. Mai mult, alb-albaștrii s-au aruncat în atac, în căutarea victorie, dar și ploieștenii au produs o minune. Irobiso a reluat la colțul scurt în al treilea minut de prelungire, din fața lui Kevin Boli, și constănțenii au scăpat printre degete un punct important. Un nou eșec și pare din ce în ce mai clar că Farul nu poate face față pe două fronturi.

Au evoluat pentru Farul: Buzbuchi – Sîrbu (79 Dussaut), Larie, Boli, Kiki – Artean, Nedelcu (79 Băluță), Grameni (64 Carnat) – Vînă, Rivaldinho (79 Andronache), Sali (64 Mateus).

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.