Băieții lui Gică Hagi revin la forma din sezonul trecut și au șanse mari să meargă în grupele competiției
Campioana României, Farul Constanța, a făcut un pas uriaș către calificarea în play-off-ul Conference League. O performanță imensă la debutul european, mai ales că ar putea să fie singura echipă românească în această fază a competiției. Băieții lui Gheorghe Hagi au învins cu 3-0 pe Flora Tallinn, în partida de pe teren propriu în prima manșă a turului al treilea.
Superioritatea alb-albaștrilor în fața campioanei Estoniei a fost evidentă, chiar dacă prima repriză s-a încheiat fără goluri. Constănțenii nu s-au aruncat în atac din start, fiind mai atenți să nu se descopere în defensivă. Reușita superbă a lui Denis Alibec, venită imediat după pauză, a schimbat însă jocul. Iar Farul și-a mărit avantajul prin Constantin Budescu, care a reluat din fața porții mingea revenită din bară, după șutul lui Denis Alibec. După o serie de ratări, cu Rivaldinho în prim plan, campioana României a stabilit scorul final la ultima fază, după lovitura de cap a portughezului Diogo Queiros.
Au evoluat pentru Farul: Aioani – Kiki, Larie, M. Popescu, Borza (72 Sîrbu) – Băluță, Nedelcu (76 Grameni), Artean (88 Boli) – Mazilu (72 Rivaldinho), Budescu (88 Queiros), Alibec.
5 concluzii la finalul meciului
1. Denis Alibec este motorul și sufletul echipei. Golgeterul alb-albaștrilor și-a revenit fizic, regăsindu-și forma din sezonul trecut. În ultimele două meciuri europene ale Farului a marcat de 3 ori și a pasat decisiv la alte trei goluri.
2. Farul are decar de top. Venit de câteva zile la Constanța, Constantin Budescu a preluat un tricou cu greutate, demonstrându-și personalitatea. A încântat pe teren, iar chimia cu Denis Alibec este perfectă. În plus, a și marcat la debut.
3. Campioana are un public senzațional, care a creat o atmosferă incendiară pe micuța arenă. Peluza Marină a cântat din primul până în ultimul minut, iar ceilalți fani i s-au alăturat. Toată lumea așteaptă noul stadion!
4. Chiar dacă a mai avut momente de ezitare, defensiva a rezistat mai bine. Este primul meci fără gol primit, după cinci partide în care constănțenii au încasat 11 goluri.
5. Farul începe să arate ca în sezonul trecut, când a dominat clar campionatul. Faptul că a revenit în ambele partide cu FC Urartu, dar și că a marcat în ultimul minut în ultimele trei meciuri europene spune multe despre mentalitatea de învingător a băieților lui Gică Hagi.