vineri, septembrie 22, 2023
spot_img
AcasăSporturiDuminică se dă startul în Liga a V-a

Duminică se dă startul în Liga a V-a

40 de echipe s-au înscris în noua ediție de campionat, fiind împărțite în trei serii

Duminică pleacă la drum noul sezon al Ligii a V-a, care are la start 40 de echipe împărțite în trei serii, pe criterii geografice. Astfel, Seriile Nord și Sud vor avea în componență câte 16 echipe, în timp ce Seria Vest va fi alcătuită din 8 formații, care vor juca două tururi și retururi. Fiecare dintre câștigătoare celor trei serii la finalul campionatului va promova în Liga a IV-a.

Față de campionatul trecut, au apărut câteva echipe noi, cel mai important nume fiind Gloria Albești. După ce a evoluat în play-off-ul Ligii a 3-a în sezonul precedent, clubul din sudul Litoralului a cedat secția de fotbal către LPS Clinceni. Astfel, a înființat o nouă echipă, pe care a înscris-o în Liga a V-a.

În Seria Sud sunt trei reprezentante ale comunei Topraisar, iar în Seria Vest s-au înscris echipele secunde ale formațiilor de Liga a 3-a din județul Constanța, Axiopolis Cernavodă și Gloria Băneasa.

Programul primei etape

Seria Nord: Recolta Nicolae Bălcescu – Pescărușul Gîrliciu, Litoral Sport 2022 Corbu – Real Năvodari, AS Arka Constanța – Flacăra Crucea, Voința Săcele – Speranța Castelu, Ulmetum Pantelimon – Înfrățirea 23 Cogealac, Sportul Tortoman – CS Peștera, Dacia Mircea Vodă – Pescarul Ghindărești, Viitorul Fântânele – Viitorul Cuza Vodă.

Seria Sud: Unirea 23 Cobadin – Avântul Comana, Gloria Albești – Aurora 23 August, AS Viișoara – Progresul Osmancea, AS Săgeata Stejaru 2019 Constanța – Unirea Topraisar, Șoimii Topraisar – Luceafărul Amzacea, CS Negru Vodă – Constructorul Topraisar, Voința Siminoc – Inter Costinești, AS Chirnogeni – AS Independența.

Seria Vest: Trophaeum Adamclisi – AS Marmura Deleni, Inter Ion Corvin – Axiopolis Cernavodă 2, Sport Prim Oltina – Gloria Băneasa 2, Voința Cochirleni – AS Ciocârlia.

Sursa foto: Claudia Dumitru Photography

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECENTE

Karateka de la CSO Ovidiu au cucerit 5 medalii la International Open Ashihara Karate

0
Elevii sensei-ului Ștefan Ghițulescu au obținut o medalie de aur, 3 de argint și una de bronz Sportivii de la CSO Ovidiu au cucerit 5...

Sportivii de la CS Medgidia au cucerit trei trofee ale Cupei României la Semi-Kempo

0
Palmaresul elevilor sensei-ului Ionel Crînguș la competiția de la București a fost completat de alte două medalii de bronz Sportivii de la CS Medgidia au...

A 15-a ediție a H3RO Mamaia are loc sâmbătă și duminică

0
Competiția de triatlon finanțată de Primăria Constanța aduce la start cei mai buni sportivi tricolori  Cel mai tare concurs de triatlon din Estul Europei, H3RO...

Victorie-record în deplasare în Liga a V-a

0
Sport Prim Oltina a marcat de 14 ori la Deleni, dar în fruntea celor trei serii se află Litoral Sport Corbu, Constructorul Topraisar și...

Start perfect de campionat pentru handbaliștii de la CS Medgidia

0
Echipa pregătită de Adrian Georgescu și Ionuț Deli-Iorga a început noul sezon cu o victorie pe teren propriu Cu obiectivul declarat de a promova în...

Șoimii din Cernavodă au zdrobit pe Înainte Modelu în Liga a 3-a

0
Elevii lui Petre Grigoraș au bifat a doua victorie consecutivă și au urcat în prima jumătate a clasamentului Seriei a 3-a După startul ghinionist de...