joi, septembrie 21, 2023
spot_img
AcasăSporturiFarul pregătește la Helsinki duelul decisiv pentru calificarea în grupele Conference League

Farul pregătește la Helsinki duelul decisiv pentru calificarea în grupele Conference League

Băieții lui Gică Hagi au ajuns în capitala Finlandei încă de marți după-amiaza, pentru a se obișnui cât mai bine cu condițiile de joc

Aflată la un pas de calificarea în grupelor Conference League, Farul Constanța a schimbat programul înaintea returului cu HJK Helsinki. Pentru prima oară în acest sezon european, delegația campioanei României a plecat spre orașul gazdă cu două zile înaintea meciului. Chiar dacă acest lucru a presupus un efort financiar, managerul tehnic al constănțenilor, Gică Hagi, a luat decizia pentru a ajuta jucătorii să se acomodeze cu condițiile. Astfel, în timp ce la Constanța sunt peste 30 de grade, în capitala Finlandei este mult mai răcoare, înregistrându-se doar 18  grade. În plus, partida se va disputa pe terenul sintetic al arenei „Bolt Arena”, astfel că suprafața de joc va fi una specială. Tot pentru a evita oboseala deplasării, alb-albaștrii au plecat cu o cursă charter, de pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu.

Învingători în turul din play-off, cu 2-1, băieții lui Gică Hagi sunt favoriți în manșa secundă, programată joi, de la ora 19.00, dar sunt conștienți că vor avea o misiune dificilă în duelul cu campioana Finlandei. „Pentru istoria scurtă a acestei echipe, ar fi ceva extraordinar să intrăm în grupele Conference League. Depindem doar de noi și ne dorim foarte mult să reușim. Nu contează pe ce suprafață jucăm, teren sintetic sau iarbă naturală, important este să câștigăm și la Helsinki și să ne întoarcem acasă cu calificarea”, a spus mijlocașul Andrei Artean. „Finlandezii s-au apărat foarte bine la Constanța, în special în prima repriză. Au o echipă bună, nu degeaba au ajuns în play-off, va fi un meci dificil, dar vrem să ne calificăm în grupe”, a adăugat atacantul Louis Munteanu.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECENTE

Karateka de la CSO Ovidiu au cucerit 5 medalii la International Open Ashihara Karate

0
Elevii sensei-ului Ștefan Ghițulescu au obținut o medalie de aur, 3 de argint și una de bronz Sportivii de la CSO Ovidiu au cucerit 5...

Sportivii de la CS Medgidia au cucerit trei trofee ale Cupei României la Semi-Kempo

0
Palmaresul elevilor sensei-ului Ionel Crînguș la competiția de la București a fost completat de alte două medalii de bronz Sportivii de la CS Medgidia au...

A 15-a ediție a H3RO Mamaia are loc sâmbătă și duminică

0
Competiția de triatlon finanțată de Primăria Constanța aduce la start cei mai buni sportivi tricolori  Cel mai tare concurs de triatlon din Estul Europei, H3RO...

Victorie-record în deplasare în Liga a V-a

0
Sport Prim Oltina a marcat de 14 ori la Deleni, dar în fruntea celor trei serii se află Litoral Sport Corbu, Constructorul Topraisar și...

Start perfect de campionat pentru handbaliștii de la CS Medgidia

0
Echipa pregătită de Adrian Georgescu și Ionuț Deli-Iorga a început noul sezon cu o victorie pe teren propriu Cu obiectivul declarat de a promova în...

Șoimii din Cernavodă au zdrobit pe Înainte Modelu în Liga a 3-a

0
Elevii lui Petre Grigoraș au bifat a doua victorie consecutivă și au urcat în prima jumătate a clasamentului Seriei a 3-a După startul ghinionist de...