Handbaliștii pregătiți de George Buricea speră să recupereze în fieful spaniolilor de la FB Granollers deficitul de 2 goluri din tur
CSM Constanța își joacă astăzi sezonul european, disputând meciul decisiv pentru calificarea în grupele European League. Handbaliștii pregătiți de George Buricea susțin manșă secundă cu spaniolii de la FB Granollers, din turul preliminar al competiției. Constănțenii au de recuperat 2 goluri, după ce au cedat pe teren propriu cu 27-29. Partida este programată în Sala Sporturilor din Granollers, de la ora 13.10, și va fi transmisă în direct pe pagina de Facebook a clubului din orașul de la malul mării.
Chiar dacă gazdele au prima șansă la calificare, CSM Constanța a dovedit în dese rânduri că are forța să recupereze deficite și mai mari, chiar și în deplasare. Constănțenii mizează pe defensivă, capitol la care lucrurile nu a funcționat în tur. „La Constanța, nu am făcut cel mai bun meci al nostru. Este adevărat că am întâlnit o echipă foarte bună, cu experiență europeană, dar nici noi nu am jucat așa cum am făcut-o cu Dinamo în Supercupă sau în alte partide din sezonul trecut, când ne-am arătat valoarea. Trebuie să fim mai exacți, să ascultăm mai mult la ceea ce ni se transmite de pe bancă. Și-au anunțat prezența la meci și suporteri români din Spania, dar noi îi simțim alături și pe cei de la Constanța, care ne vor urmări de acasă cu drag. Cred că ar fi momentul să-i facem fericiți. Vrem să facem un meci mare și să ne calificăm în grupe”, a spus portarul Vlad Rusu.
Sosit în vară la Constanța, pivotul Gaston Mourino a debutat sub comanda lui George Buricea în partida din tur. „Sunt doar două goluri de recuperat. A fost lovitură, pentru că am pierdut acasă, dar la Granollers va fi cu totul alt meci. Nu este imposibil să câștigăm, dar trebuie să fim uniți și să dăm totul pe teren. Acest lucru poate fi cheia jocului”, a explicat argentinianul.










