miercuri, aprilie 30, 2025
spot_img
AcasăSporturiMedalii pe plajă pentru luptătorii de la CSM Constanța

Medalii pe plajă pentru luptătorii de la CSM Constanța

Tinerii luptători de la CSM Constanța au urcat de 9 ori pe podium de la Campionatul Național de lupte pe plajă la juniori, tineret și seniori, desfășurate pe plaja „Obelisc” din Costinești. La seniori Nicoleta Băjan (antrenori Cornelius Trucmel și Alina Ivan), la categoria 50 kg, și Denis  Chirică (antrenor Marian Oancea), la categoria 80 kg, au cucerit medaliile de argint, în timp ce Patricia Iurașcu (antrenor Georgios Papazou), la categoria 60 kg, și Daniel Sandu (antrenor Marian Oancea), la categoria 70 kg, și le-au adjudecat pe cele de bronz.

La sub 20 de ani,  Nicoleta Băjan (antrenori Cornelius Trucmel și Alina Ivan) la categoria 50 kg, a devenit campioană națională, în timp ce colega sa, Alexandra Voiculescu (antrenori Cornelius Trucmel și Alina Ivan) s-a clasat pe poziția secundă, iar Lucia Giurgică (antrenor Georgios Papazou), la categoria +70 kg a încheiat pe locul 3.

În întrecerea sub 17 ani, Valentin Rusu (antrenor Gheorghe Ciupercă), la categoria 50 kg, a cucerit titlul de campion național, iar Diana Voiculescu, (antrenori Cornelius Trucmel și Alina Ivan), la categoria 50 kg, a obținut medalia de argint.

Grație acestor rezultate, CSM Constanța au ocupat primul loc la seniori și locul al doilea la sub 20 de ani în clasamentele generale, atât la masculin, cât și feminin.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.